Insulele Galapagos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Harta

Insulele Galapagos din satelit

Insulele Galapagos sunt un grup de insule în Oceanul Pacific fiind administrate de către Ecuador.

Insulele Galapagos sunt situate la aproximativ 1.000 Km depărtare de teritoriul continental al statului sud-american Ecuador. Oficial poarta denumirea de "Colon Arhipelago" (arhipelagul lui Columb), însā cunoscute sunt ca Insulele Galapagos sau insulele ţestoaselor.

Arhipelagul este de natură vulcanică. Se mai pot vedea cratere vulcanice pe unele dintre insule, cum ar fi pe Insula Isabela. Datorită izolării, s-a putut dezvolta o lume vegetală şi animală aparte. Observaţiile asupra faunei insulelor Galapagos l-au condus pe naturalistul englez Charles Darwin la cunoscuta teorie evoluţionistă.

Insulele Galapagos din Oceanul Pacific sunt unele dintre cele mai izolate insule de pe glob. Izolarea lor a dus la dezvoltarea unei game largi de animale şi plante neobişnuite şi uneori unice care au avut un impact enorm în desluşirea evoluţiei biologice. În Oceanul Pacific, la 100 km vest de ţărmul Americii de Sud, există un arhipelag unic de insule. Numite iniţial Insulele Vrăjite, arhipelagul adăposteşte o floră şi o faună unică pe Pământ, acest ansamblu fiind numit cel mai mare laborator natural al evoluţiei speciilor. Această biodiversitate unică l-a inspirat pe naturalistul Charles Darwin să scrie Originea speciilor, o lucrare ce a transformat modul în care omenirea privea istoria şi evoluţia vieţii pe Pământ. Arhipelagul este cunoscut azi sub denumirea de Insulele Galapagos.

Insulele Galapagos sunt situate la Ecuator şi sunt dispersate pe o suprafaţă de aproape 60.000 km² din Oceanul Pacific. Arhipelagul este construit din 19 insule, dintre care 13, mai mari, variază ca suprafaţă de la 4.588 km² , la 14 km². Cele 6 insule mai mici au o suprafaţă cuprinsă între 1-5 km². Pe lângă insulele principale există numeroase insuliţe şi stânci. Cea mai mare insulă din arhipelag este Insula Isabela care, cu o lungime de aproximativ 132 km, acoperă mai mult de jumătate din aria de uscat a Arhipelagului Galapagos. Muntele Azul de pe Insula Isabela este cel mai înalt punct al arhipelagului, cu o înălţime de 1.689 m. astăzi 5 dintre insule sunt locuite, cu o populaţie de aproximativ 20.000 de locuitori, majoritatea cărora lucrează în industria turismului.

[modifică] Clima şi vegetaţia

Clima Insulelor Galapagos are două anotimpuri – sezonul ploios din ianuarie până în iulie, şi cel secetos din iulie până în decembrie. Cea mai rece perioadă este cuprinsă între lunile mai şi iulie, când temperaturile coboară la 18-20°C. fenomenul meteorologic El Nino care afectează regiunile din preajma Pacificului face ca precipitaţiile anuale să fie imprevizibile şi pot cauza secete sau ploi torenţiale. Insulele au şase zone diferite de vegetaţie pe care cresc aproximativ 700 de specii de plante, dintre care 40% sunt endemice sau specifice doar acelei regiuni. Pe zona litorală, sau regiunea joasă de coastă, cresc plante ca mangrovele, care pot tolera conţinutul ridicat de sare al apei marine. Deasupra zonei litorale se află o zonă aridă dominată de cactuşi. Umiditatea creşte cu altitudinea şi deasupra pădurilor de cactuşi giganţi în formă de pară este zona de tranziţie unde plantele aride serăresc şi domină pădurile de plante perene. Pe insulele mai înalte, cum ar fi Isabela, pădurile fac loc vegetaţiei de mare altitudine, în care domină arborele de muşchi Scalesia, endemic, şi înfloresc abundent orhideele. La o altitudine şi mai mare se află o zonă fără arbuşti; doar insulele Santa Cruz şi San Cristobal au o altitudine suficient de mare pentru această vegetaţie.

Suprafaţa stâncoasă a insulelor trădează originea lor geologică. Insulele Galapagos sunt insule vulcanice formate din lava care s-a înălţat de pe platforma marină, cu 4-5 milioane de ani în urmă. În comparaţie cu vârsta Pământului, Insulele Galapagos sunt extrem de tinere şi procesul de transformare continuă şi astăzi. Activitatea vulcanică este continuă –cea mai recentă erupţie vulcanică de amploare a avut loc pe Insula Fernandina în 1995.

[modifică] Locuri fierbinţi

Insula Bartolomé

Multe din insulele vechi ale arhipelagului au dispărut sub suprafaţa oceanului. Au existat insule şi mai vechi, dar ele au fost erodate de-a lungul a milioane de ani. Geologii au stabilit că insulele care sunt vizibile în prezent au vârste extrem de diferite. Formarea insulelor este explicată prin două teorii geologice principale. Conform teoriei plăcilor tectonice, crusta Pământului comprimăo serie de plăci dure de clivaj. Insulele Galapagos sunt situate pe placa Nazca care se îndepărtează de placa adiacentă Cocos. Odată cu deplasarea plăcii se deplasează şi insulele şi odată cu deplasarea Insulelor Galapagos spre sud-est acestea trec peste un "loc fierbinte". Conform acestei teorii, căldura provenită din locurile fierbinţi devine periodic atât de intensă încât crusta Pământului se topeşte şi provoacă erupţii vulcanice suficient de puternice pentru a traversa platforma marină şi a da naştere unor noi insule. Utilizând aceste două teorii, geologii consideră că insulele sud-estice ar fi cele mai vechi şi cele din vest, ca insula Fernandina, ar fi cele mai tinere. Insulele sunt compuse din rocă bazaltică, care în formă topită este adeasea mai fluidă decât alte tipuri de roci vulcanice. Acesta pentru că atunci când un vulcan erupe, bazaltul curge în valuri ondulate, creând vulcani cu pante uşor rotunjite. Descoperind cum s-au format Insulele Galapagos, geologii au demonstrat că acestea au fost întodeauna insule şi nu s-au desprins din continentul sud-american. Aceasta a avut o importanţă crucială în întelegerea unicităţii florei şi faunei din Galapagos şi a absenţei anumitor tipuri de animale. Iniţial, insulele au fost conglomeraţi golaşe de rocă vulcanică în mijlocul oceanului. Fiecare specie de plante şi de animale existente acum – multe fiind endemice acestor insule – a fost obligată să traverseze cel puţin 1000 km de ocean pentru a ajunge la destinaţie. Unele specii, în special păsările şi animalele acvatice, probabil că au făcut singure această călătorie lungă. Altele, cum ar fi plantele şi insectele, ar fi putut fi transportate de păsări, sub formă de grăunţe şi larve. Oamenii de ştiinţă consideră că animalele mai mici şi unele tipuri de plante care se mişcau liber. Când diferitele specii au ajuns pe insule, aici nu era competiţie, astfel că supravieţuirea acestora era garantată. Lispa oamenilor până relativ recent, a făcut ca speciile endemice să nu înveţe să le fie frică de oameni şi lipsa de teamă este o altă caracteristică unică a însulelor Galapagos. Animale şobolanii, porcii, caprele, câinii şi pisicile sălbatice au fost aduse pe insule de marinari şi astăzi ele ameninţă speciile endemice.