Fiabilitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Fiabilitatea unui obiect (o componentă sau un sistem) este o funcţie de timp F(t), definită ca: probabilitatea ca, în condiţii de mediu specificate, obiectul să funcţioneze adecvat, menţinându-şi parametrii prestabiliţi în intervalul de timp [0,t).

Practic, fiabilitatea este o probabilitate, cuprinsă între 0 şi 1.

Pentru a stabili fiabilitatea elementelor fără restabilire (nereparabile), este suficient să se ia în consideraţie durata scursă de la punerea în funcţiune până la defectarea sistemului, denumită şi "timp de funcţionare fără defecţiuni", durată care este o variabilă aleatoare continuă.

Evoluţia fiabilităţii în timp se poate împărţi în trei perioade distincte;

• I - perioada de rodaj, în care defecţiunile se datorează unor cauze ascunse şi deficienţelor de control de fabricaţie;
• II - perioada de viaţa utilă, în care intensitatea defectărilor se menţine aproximativ constantă;
• III - perioada de îmbătrânire, în care intensitatea defecţiunilor creşte datorită unor uzuri inevitabile.

Perioada de viaţa utilă este în general mult mai mare decât celelalte, ceea ce face ca, pentru multe astfel de sisteme, intensitatea defecţiunilor să se considere constantă.