Asediul Sevastopolului (1854)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Asediul Sevastopolului
Parte a Războiului Crimeii
Asediul Sevastopolului, de Franz Roubaud.
Perioada: 17 octombrie 1854 – 11 septembrie 1855 Locaţia: Sevastopol, Imperiul Rus, (azi în Ucraina) Rezultat: Victoria decisivă a aliaţilor franco-britanici
Combatanţi
Anglia Franţa Regatul Sardiniei	Imperiul Rus
Comandanţi
Generalul François Canrobert (înlocuit cu generalul Pélissier) Lord Raglen	Amiralul Kornilov (înlocuit cu amiralul Pavel Nahimov) lt. col. ing. Eduard Todleben
Efective
55.000	35.000
Pierderi
aproximativ 50.000	aproximativ 20.000

Războiul Crimeii
Sinop – Petropavlovsk – Alma – Balaclava – Inkerman – Sevastopol – Eupatoria – Taganrog – Râul Ciornaia – Kars – Malahov

Asediul Sevastopolului a fost cea mai importantă acţiune militară din timpul războiului Crimeii, întinzându-se pe durata unui an, din 1854 până în 1855.

În septembrie 1854, trupele aliate (Regatul Unit, Franţa şi Regatul Sardiniei) au debarcat în Crimeea şi au asediat oraşul şi fortăreaţa Sevastopol, sediul flotei Mării Negre a Imperiului Rus, flotă care părea că ameninţă Marea Mediterană. Înainte de a fi încercuite, forţele terestre ruse au reuşit să se retragă.

La începutul lunii octombrie, inginerii francezi şi britanici, plecând de la baza de la Balaclava, au început să conducă lucrările de asediu de-a lungul zonei muntoase Cherson de la sud de Sevastopol. Au fost săpate redute, tranşee şi locaşuri pentru bateriile de tunuri.

Cum infanteriştii ruşi şi comandantul lor, Prinţul Menşikov plecaseră, apărarea Sevastopolului a fost condusă de viceamiralii Vladimir Kornilov şi Pavel Nahimov, avându-l ca ajutor pe inginerul şef al lui Menşikov, locotenentul colonel Eduard Totleben. Forţele ruşilor erau compuse din 4.500 voluntari (miliţieni), 2.700 tunari, 4.400 infanterişti marini, 18.500 marinari şi 5.000 de muncitori, în total, puţin peste 35.000 de oameni.

Ruşii un început apărarea sabordându-şi corăbiile pentru a proteja portul, tunurile navale fiind folosite ca artilerie terestră, iar marinarii ca infanterişti. Următoarele corăbii au fost scufundate:

Număr de tunuri per vas	Nume
120	marele Duce Constantin, Oraşul Paris
84	Viteazul, Împărăteasa Maria, Cesme, Eagondeid
60	Kavarna
54	Konlefi
fregata cu aburi Vladimir
vapoarele Furtunosul, Basarabia, Dunărea, Odessa, Elbrose şi Krein

La mijlocul lunii octombrie 1854, aliaţii aveau 120 de tunuri gata să deschidă focul asupra Sevastopolului, iar ruşii aveau de trei ori mai multe pentru a se apăra.

Pe 17 octombrie 1854, artileria a început lupta. Tunarii ruşi au reuşit să distrugă o magazie de muniţie franceză, făcând să le tacă tunurile. Englezii au reuşit să echilibreze situaţia cucerind reduta Malakoff, ucigându-l pe amiralul Kornilov, reducând la tăcere cele mai multe tunuri ruseşti şi deschizând o spărtură în apărarea oraşului. Anglo-francezii nu au exploatat succesul iniţial prin executarea unui atac de amploare al infanteriei, ratând cucerirea fortificaţiilor.

În acelaşi timp, corăbiile aliate au bombardat apărarea ruşilor, reuşind mai multe distrugeri ale fortificaţiilor, după care s-au retras. Bombardamentul a fost reluat a doua zi. Lucrând peste noapte, însă, ruşii au reuşit să repare toate distrugerile făcute. Aceasta avea să fie un model care se va repeta de-a lungul asediului.

În timpul lunilor octombrie şi noiembrie 1854, au avut loc bătăliile de la Balaclava şi de la Inkerman. După Inkerman, ruşii şi-au dat seama că asediul nu avea să fie ridicat printr-o bătălie de câmp, şi şi-au mutat infanteria în interiorul fortificaţiilor pentru a ajuta apărătorii. La sfârşitul lunii noiembrie, vremea s-a stricat, furtunile de iarnă răvăşind tabăra aliaţilor şi liniile de aprovizionare. Oamenii şi caii s-au îmbolnăvit şi au ajuns în scurtă vreme să sufere de foame.

În timp ce Totleben extindea fortificaţiile din zonele Redan, Malakoff şi a bastionului Flagstaff, inginerul şef britanic, John Fox Burgoyne a încercat să cucerească Malakofful, care părea cheia de boltă a apărării Sevastopolului. Au fost începute lucrări de asediu care să aducă mai aproape de Malakoff trupele aliate. Ca răspuns, Totleben a dispus săparea de gropi pentru trăgătorii de elită, de unde ţintaşii puteau vâna asediatorii. În lupte care au anticipat asalturile primului război mondial, aliaţii şi-au concentrat atacurile asupra acestor gropi de tragere şi asupra tranşeelor.

Imediat ce iarna s-a îndulcit, aliaţii au refăcut rutele de aprovizionare. A fost folosită o cale ferată pentru aducerea materialelor de aprovizionare de la Balaclava până pe linia frontului, printre acestea aflându-se mai mult de 500 de puşti şi amuniţia necesară. Începând cu 8 aprilie 1855, (Duminica Paştelui), aliaţii au reluat bombardamentele asupra fortificaţiilor ruseşti. Pe 30 iunie, amiralul Nahimov a murit după ce a fost rănit de un trăgător de elită aliat. După trei luni, Sevastopolul avea să fie cucerit.

După căderea Sevastopolului, deşi oraşul a fost apărat cu eroism, ceea ce a provocat pierderi extrem de ridicate atacatorilor, Rusia a trebuit să se recunoască înfrântă în războiul Crimeii.

[modifică] Vezi şi

• Bătălia de la Sevastopol, asediul Sevastopolului din timpul celui de-al doilea război mondial.