Ebooks, Audobooks and Classical Music from Liber Liber
a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z





Web - Amazon

We provide Linux to the World


We support WINRAR [What is this] - [Download .exe file(s) for Windows]

CLASSICISTRANIERI HOME PAGE - YOUTUBE CHANNEL
SITEMAP
Audiobooks by Valerio Di Stefano: Single Download - Complete Download [TAR] [WIM] [ZIP] [RAR] - Alphabetical Download  [TAR] [WIM] [ZIP] [RAR] - Download Instructions

Make a donation: IBAN: IT36M0708677020000000008016 - BIC/SWIFT:  ICRAITRRU60 - VALERIO DI STEFANO or
Privacy Policy Cookie Policy Terms and Conditions
Vasili Stalin - Wikipedia

Vasili Stalin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vasili Stalin
Extinde
Vasili Stalin

Vasili Iosifovici Stalin (în limba rusă Василий Иосифович Сталин), 21 martie 192119 martie 1962, a fost fiul lui Iosif Vissarionovici Stalin şi al celei de-a doua soţii a acestuia, Nadejda Allilueva. Ca elev nu s-a remarcat decât prin năzbâtiile făcute, rezultatele şcolare fiind foarte modeste, (rareori reuşind note de 4, în sistemul sovietic de notare de la 1 la 5). În viaţa sa, o schimbare majoră a reprezentat-o decesul mamei, (circumstanţele morţii acesteia nu au fost niciodată lămurite). Practic, după acest moment, I. V. Stalin a încetat să-şi mai viziteze copii, Vasili şi sora lui, Svetlana, au rămas în grija bonei, Karolina Til, şi a şefului gărzii personale a dictatorului. Acesta din urmă l-a desemnat pe unul dintre subordonaţii săi, Seghei Efimov, să se ocupe de supravegherea continua a celor doi copii. Cu timpul, pe lângă rapoartele ofiţerului însărcinat cu supravegherea copiilor, lui I. V. Stalin au început să-i parvină şi „rapoartele” lui Vasili, în care acesta se justifica pentru năzbâtii, sau în care-şi denunţa supraveghetorul. La împlinirea vârstei de 17 ani, Vasili şi-a exprimat dorinţa de a urma cursurile şcolii de aviaţie Kacinsc, renumită în toată ţara. Datorită rezultatelor la învăţătură modeste, a fost nevoie de intervenţia lui Lavrenti Beria pentru ca tânărul să fie admis la cursuri. Dacă, la început, Vasili Stalin s-a bucurat de un regim de favoare, (avea cameră separată, lua masa la popota ofiţerilor, primea săptămânal permisie), în urma intervenţiei personale a tatălui său a pierdut orice privilegiu.

Serviciul militar activ l-a început în cadrul Diviziei a 16-a de aviaţie din Moscova. Cea mai mare parte a timpului nu şi-a petrecut-o în cazarmă, ci în preajma sălilor şi terenurilor de sport. La un meci de hochei a cunoscut-o pe Galina Bugdonskaia, care avea să-i devină soţie în scurtă vreme. Cei doi aveau doar 19 ani când s-au căsătorit. Ca ofiţer al Armatei Roşii, Vasili a avansat foarte repede în grad. La începutul celui de-al doilea război mondial a fost numit Inspector pentru aviaţie în Marele Stat Major. În decembrie 1941 era maior, pentru ca după două luni să fie deja colonel. A participat la luptele aeriene din timpul războiului, având un palmares de două avioane doborâte în lupte individuale şi de trei avioane doborâte în lupta în formaţie. A terminat războiul la comanda unei divizii de aviaţie. S-a remarcat prin jafurile din zonele “eliberate” de Armata Roşie, în special în Germania Nazistă. La sfârşitul războiului a zburat în Uniunea Sovietică cu un avion plin de bunuri furate: aur, diamante, covoare, blănuri şi… lenjerie fină de damă. A fost avansat la gradul de general-maior în 1946, general-locotenent în 1947, iar în 1948 a devenit comandantul Districtului militar Moscova. În urma unui incident survenit la o paradă militară din 27 iulie 1952, a fost destituit din funcţie. După moartea tatălui său, au început să apară şi necazurile. A fost arestat pe 28 aprilie 1953, după ce a participat la un banchet unde au fost prezenţi şi diplomaţi străini cărora le-ar fi destăinuit secrete de stat. A fost învinuit de denigrarea statului sovietic şi a conducătorilor ţării, de agitaţie şi propagandă antisovietică, de abuzuri financiare în timpul serviciului şi de neglijenţă criminală. S-au efectuat percheziţii la domiciliul său din Moscova. Toţi apropiaţii săi au avut de suferit în timpul anchetei.

Vasili Stalin pe coperta revistei Time, 1951
Extinde
Vasili Stalin pe coperta revistei Time, 1951

Ancheta a fost condusă de un procuror vestit pentru cruzimea sa, Lev Vladzimirscomu. În timpul cercetărilor nu s-au făcut presiuni asupra învinuitului, Vasili recunoscându-se vinovat pentru toate capetele de acuzare, chiar şi pentru cele mai fanteziste dintre ele. În decembrie 1953, la scurtă vreme după încheierea anchetei, procurorul şi şeful său direct, Lavrenti Beria, au fost executaţi prin împuşcare. Deşi a apelat la clemenţa noilor conductori sovietici, Vasili Stalin a fost considerat prea periculos, Hruşciov şi Malenkov luând hotărârea ca el să fie judecat. Pe 2 septembrie 1955, Vasili Stalin a fost judecat într-un proces cu uşile închise, fără a avea dreptul la apărare, şi a fost condamnat la 8 ani de închisoare şi muncă disciplinară. În închisoarea cu regim special din Vladimir, a figurat în actele penitenciarului sub numele de Vasili Pavlovici Vasiliev. A fost eliberat pe 11 ianuarie 1960. Prin hotărârea CC al PCUS i s-a dat o pensie, a primit permisiunea de a purta uniforma de general cu toate decoraţiile, i s-a repartizat un apartament de 3 camere în Moscova, i s-a acordat o despăgubire de 30.000 de ruble şi un bilet de odihnă de 3 luni în Kislovodsc. Vasili Stalin s-a aşteptat să primească şi scuze oficiale, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În această perioadă s-a agravat pornirea lui către consumul excesiv de alcool. Pe 9 aprilie 1960, a fost primit în audienţă la Kliment Voroşilov, căruia i-a cerut să fie reprimit în serviciul activ al armatei, sau să i se dea un loc de muncă corespunzător. Enervat că rezolvarea cererii sale întârzie, Vasili s-a dus pe 15 aprilie la consulatul Chinei şi a cerut o viză pentru tratament medical. În acea perioadă, relaţiile dintre Uniunea Sovietică şi Republica Populară Chineză erau foarte încordate. Reacţia autorităţilor sovietice a fost foarte promptă de această dată. Pe 16 aprilie, Sovietul Suprem a hotărât punerea sub urmărire a lui Vasili, privarea de toate privilegiile şi transferarea lui în Kazan, sub regimul arestului la domiciliu. A murit pe 19 martie 1962 ca urmare a complicaţiilor apărute datorită alcoolismului cronic.

În 1999, Colegiul Militar al Curţii Supreme de Justiţie l-a reabilitat parţial, retrăgând acuzaţiile de agitaţie şi propagandă antisovietică. În 2002, trupul său a fost adus din Kazan şi reînhumat într-un cimitir din Moscova.

[modifică] Legături externe

Our "Network":

Project Gutenberg
https://gutenberg.classicistranieri.com

Encyclopaedia Britannica 1911
https://encyclopaediabritannica.classicistranieri.com

Librivox Audiobooks
https://librivox.classicistranieri.com

Linux Distributions
https://old.classicistranieri.com

Magnatune (MP3 Music)
https://magnatune.classicistranieri.com

Static Wikipedia (June 2008)
https://wikipedia.classicistranieri.com

Static Wikipedia (March 2008)
https://wikipedia2007.classicistranieri.com/mar2008/

Static Wikipedia (2007)
https://wikipedia2007.classicistranieri.com

Static Wikipedia (2006)
https://wikipedia2006.classicistranieri.com

Liber Liber
https://liberliber.classicistranieri.com

ZIM Files for Kiwix
https://zim.classicistranieri.com


Other Websites:

Bach - Goldberg Variations
https://www.goldbergvariations.org

Lazarillo de Tormes
https://www.lazarillodetormes.org

Madame Bovary
https://www.madamebovary.org

Il Fu Mattia Pascal
https://www.mattiapascal.it

The Voice in the Desert
https://www.thevoiceinthedesert.org

Confessione d'un amore fascista
https://www.amorefascista.it

Malinverno
https://www.malinverno.org

Debito formativo
https://www.debitoformativo.it

Adina Spire
https://www.adinaspire.com