Uniunea Naţională a Barourilor din România
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Punctul de vedere neutru al acestui articol este disputat. Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în pagina de discuţii. |
[modifică] Prezentare
Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R. reprezintă asocierea tuturor barourilor din România, înfiinţate potrivit legilor privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. U.N.B.R. îşi are sediul în municipiul Bucureşti şi este succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor din România - U.A.R. care şi-a încetat existenţa la data de 26 iunie 2004, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
[modifică] Organele de conducere ale U.N.B.R.
Congresul avocaţilor este constituit din delegaţi ai fiecărui barou şi din membrii Consiliului U.N.B.R.
Consiliul U.N.B.R. este format din decanii barourilor şi reprezentanţii barourilor aleşi potrivit normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei.
Comisia permanentă a U.N.B.R. se compune din 15 membri, dintre care 5 membri sunt reprezentanţi ai Baroului Bucureşti, iar 10 membri sunt reprezentanţi ai celorlalte barouri din ţară. Preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. sunt membri de drept ai Comisiei permanente a U.N.B.R. şi se includ în cei 15 membri. Mandatul membrilor Comisiei permanente a U.N.B.R. este de 4 ani. În caz de încetare a mandatului unui membru al Comisiei permanente a U.N.B.R., desemnarea înlocuitorului se face pe aceleaşi criterii şi înlocuitorul execută diferenţa de mandat. Unul dintre membrii Comisiei permanente a U.N.B.R. îndeplineşte funcţia de secretar al acesteia şi este desemnat prin vot de Comisia permanentă a U.N.B.R. Preşedintele U.N.B.R. este şi preşedintele Comisiei permanente a U.N.B.R.
Preşedintele U.N.B.R. este ales de catre Consiliul U.N.B.R., pentru un mandat de 4 ani, din cadrul membriilor săi. Pentru a accede la această funcţie, avocaţul trebuie să aibă o vechime mai mare de 10 ani în profesia de avocat. În acest moment, această funcţie este deţinută de Călin-Andrei Zamfirescu, membru al Baroului Bucureşti.
[modifică] Cadrul legal
- Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 113 din 06.03.2001 cu modificările ulterioare.
- Statutul profesiei de avocat, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 45 din 13.01.2005
[modifică] Disputa dintre U.N.B.R. şi Baroul Constituţional
Scandalul între "barourile clasice" organizate în U.N.B.R şi "barourile lui Bota", cunoscute şi ca "barouri constituţionale", a început în anul 2002, când Judecătoria Deva a recunoscut personalitate juridică Asociaţiei de Binefacere "Bonis Potra" care avea trecut în Statutul său, printre alte obiecte de activitate, "şi înfiinţarea de barouri cu respectarea prevederilor Constituţiei României, a prevederilor pactelor şi convenţiilor internaţionale privitoare la drepturilor omului". După rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti a fost constituit "consiliul director" al Baroului Constituţional Român iar Bota Pompiliu s-a intitulat "decan", pentru ca, la 17.01.2003, să întocmească "Tabloul anual al avocaţilor Baroului Constituţional", în care erau înscrise 35 de persoane, 20 dintre acestea având conferit dreptul de a pune concluzii la tribunale şi curţi de apel, sediile profesionale fiind situate în Orăştie, Alba Iulia, Baia Mare, Timişoara, Timişoara, Reşiţa, Piatra Neamţ, Satu Mare, Negreşti Oaş, Turnu Severin, Petroşani şi Bucureşti.
[modifică] Războiul mediatic
În primă fază, U.N.B.R şi Baroul Constituţional Român s-au confruntat prin intermediul mass-media. De cele mai multe ori, ziariştii au perceptat acest conflict ca pe o "încercare de spargere a monopolului avocaţilor clasici".
Organele profesionale ale "barourilor clasice" au cerut intervenţia organelor abilitate în drept pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a celor care practică avocatura în afara U.N.B.R-ului (pe atunci denumită Uniunea Avocaţilor din România - U.A.R), precum şi pentru desfiinţarea "barourilor lui Bota". Pompiliu Bota, autointitulat "avocatul bombă", a contraatacat şi a invocat lipsa actelor de înfiinţare a "barourilor clasice".
[modifică] Atacarea în justiţie a actelor de înfiinţare ale asociatiei „Bonis Potra”
[modifică] Judecata în fond
În 4 octombrie 2002, Baroul judeţean Hunedoara, membru U.N.B.R. a cerut Judecătoriei Deva dizolvarea asociaţiei „Bonis Potra” şi radierea acesteia din registrul asociaţiilor, pe motivul obiectului şi activităţii acesteia, respectiv crearea de barouri. El a arătat că Legea nr. 51/1995 cu privire la organizarea profesiei de avocat prevede exercitarea profesiei într-un cadru naţional unic şi sub controlul U.N.B.R. şi că, în consecinţă, judecătoria Deva a acordat din neglijenţă capacitate juridică asociaţiei în cauză. El a concluzionat că, astfel cum reieşea din activitatea asociaţiei, unicul scop al acesteia fusese exercitarea profesiei de avocat, ceea ce constituia o activitate ilicită şi contrară ordinii publice instituită prin Legea nr. 51/1995.
La judecarea cauzei, din 3 februarie 2003, Instanţa a acceptat acţiunea Baroului judeţean şi a ordonat dizolvarea asociaţiei, pe motiv că obiectul statutar al acesteia era ilicit şi contrar ordinii publice instituită prin Legea nr. 51/1995.
Instanţa a observat că, prevalându-se de calitatea de membru al „Baroului constituţional român”, reclamantul încheiase, cu diverse persoane, contracte de asistenţă juridică în virtutea cărora îşi arogase ulterior dreptul de a le reprezenta în faţa instanţelor, în calitate de avocat. Ori, condiţiile exercitării profesiei de avocat erau definite, în mod expres, în Legea nr. 51/1995, potrivit căreia profesia de avocat putea fi exercitată doar de către membrii barourilor reunite în Uniunea Avocaţilor din România. Luând în considerare mai multe hotărâri ale Curţii Constituţionale, instanţa a considerat că, datorită rolului atribuit avocatului în îndeplinirea actului de justiţie, era absolut necesar ca accesul la profesie să fie supus unui examen riguros cu privire la cunoştinţele şi aptitudinile candidaţilor, iar practica să fie şi ea supusă unei supravegheri.
În aceste condiţii, instanţa a considerat că activitatea asociaţiei se situa în afara cadrului legal al exercitării profesiei şi că ea era, în consecinţă, ilegală. Instanţa a hotărât dizolvarea asociaţiei şi a deschis împotriva acesteia o procedură de lichidare judiciară. Instanţa a respins totuşi cererea de radiere a asociaţiei din registrul judeţean al asociaţiilor, pe motiv că radierea nu putea avea loc decât după încheierea procedurii de lichidare judiciară.
[modifică] Atacarea soluţiei pronunţate de instanţa de fond
Asociaţia „Bonis Potra” a introdus apel şi – invocând că activitatea sa era legală din moment ce ea fusese autorizată de judecătoria Deva – a cerut respingerea acţiunii.
În cursul audierii din 13 mai 2003, Tribunalul judeţean Hunedoara a calificat apelul asociaţiei ca recurs. Reclamantul a ridicat de asemenea o excepţie de neconstituţionalitate a art. 56 alin. 1 a) şi 60 alin. 4 a Ordonanţei nr. 26/2000, punând în lumină că posibilitatea ca orice persoană interesată să ceară dizolvarea unei asociaţii, precum şi normele cu privire la bunurile unei asociaţii dizolvate contravin principiilor respectării prezumţiei la nevinovăţie şi respectării bunurilor. Tribunalul a suspendat examinarea dosarului şi l-a trimis la Curtea Constituţională.
Prin hotărârea din 14 octombrie 2003, Curtea Constituţională a respins excepţia. Ea a judecat că dizolvarea unei asociaţii al cărei obiect statutar sau a cărei activitate era ilicit(ă) reprezenta o sancţiune civilă şi că transferul către alte persoane juridice a bunurilor rămase în patrimoniul asociaţiei dizolvate era doar consecinţa acestei sancţiuni.
Pe 24 noiembrie 2003, în ajunul audierii fixate pentru a doua zi, reclamantul a depus la grefa Tribunalului judeţean o scrisoare prin care informa instanţa că, datorită lichidării judiciare, asociaţia nu mai avea sediu social şi cerea să fie citată să se prezinte în instanţă la adresa personală (de domiciliu). Reclamantul nu s-a prezentat la audierea de a doua zi.
În cursul audierii din 25 noiembrie 2003, instanţa a constatat că asociaţia fusese citată în mod legal să se prezinte în instanţă şi, procedând la analiza motivelor de recurs, a confirmat temeinicia judecăţii de primă instanţă. Tribunalul a subliniat că, prin statutul său precum şi prin activitatea sa, asociaţia „Bonis Potra” s-a situat în afara cadrului legal de exercitare a profesiei de avocat şi că activitatea acesteia era în consecinţă ilicită. În plus, instanţa a considerat că obiectul umanitar şi caritabil menţionat iniţial în statutul asociaţiei îi devenise acesteia complet străin, întrucât activitatea sa era de natură comercială şi avea ca scop obţinerea de profituri.
[modifică] Recursul în anulare
În cursul lunii noiembrie 2002, împotriva încheierii nr. 31/A/2002 a Judecătoriei Deva (prin care s-a recunoscut personalitatea juridică a Asociaţiei de Binefacere „Bonis Potra”) s-a declarat recurs în anulare de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general a cerut ca încheierea nr. 31/A/2002 a Judecătoriei Deva să fie reformată pentru încălcarea esenţială a legii. El a arătat că statutul asociaţiei „Bonis Potra” era atins de mai multe vicii de formă şi că aceasta îşi stabilise un obiect ilicit, fapt care ar fi trebuit să fie sancţionat de Judecătoria Deva prin refuzul de a-i acorda acesteia personalitate juridică.
În esenţă s-a arătat că soluţia Judecătoriei Deva a fost pronunţată cu violarea dispoziţiilor art. 1. art. 6 alin.3, lit.b şi art.7 alin.2 din OG nr. 26/2000 în sensul că înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor nu putea fi dispusă de vreme ce o asemenea entitate are scopuri patrimoniale.
Totodată, s-a arătat că, prin validarea statutului şi actului constitutiv al asociaţiei, se recunoaşte acesteia dreptul de a înfiinţa barouri şi organiza practicarea avocaturii cu încălcarea prevederilor Legii nr. 51/1995, republicată, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat în România.
Legalitatea încheierii nr. 31/A/5.08.2002 (dosar nr. 31/A/2002) Judecătoria Deva, prin care s-a recunoscut personalitatea juridică Asociaţiei de Binefacere „Bonis Potra”, asociaţie care a înfiinţat Baroul Constituţional Român, a fost amânată pentru martie 2003 şi ulterior pentru octombrie 2003 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României in dosarul nr. 7647/1/2002 (5325/2002).
Prin încheierea de şedinţă din 21.10.2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat judecarea recursului în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva încheierii nr. 31/A/5.08.2002 a Judecătoriei Deva.
Măsura a fost justificată de împrejurarea sesizării Curţii Constituţionale pentru a decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin.1 teza I şi art. 57 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 51/1995.
[modifică] Excepţia de neconstituţionalitate
Prin Decizia nr. 234/2004 din 25/05/2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Asociaţia de Binefacere "Bonis Potra" din Deva în Dosarul nr. 5.324/2002 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă.
[modifică] Sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului
Pompiliu Bota a dat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare "C.E.D.O.") pentru următoarele motive:
- Invocând articolul 11 din Convenţia Drepturilor Omului (în continuare "Convenţia"), Pompiliu Bota a afirmat, pe de o parte, că dizolvarea asociaţiei "Bonis Potra" nu a respectat dreptul său la libertatea de a se asocia şi, pe de altă parte, că obligaţia de a fi membru al Uniunii Avocaţilor din România pentru a-şi putea exercita profesia de avocat pune obstacol libertăţii sale de asociere, prin aceea că ea implică dreptul de a nu se asocia.
- Pompiliu Bota a susţinut că eventualul transfer, după lichidarea judiciară, al bunurilor asociaţiei „Bonis Potra” către alte persoane juridice conduce la violarea articolului 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei.
- Reclamantul s-a plâns totodată de caracterul pretins inechitabil al procedurilor de la Judecătoria Deva, Tribunalul judeţean Hunedoara şi Curtea Constituţională. El a invocat articolul 6 § 1 al Convenţiei.
Cu privire la procedura de la Judecătoria Deva, Pompiliu Bota a evidenţiat în mod deosebit:
- că în cursul audierii din 28 octombrie 2002, asociaţiei „Bonis Potra” i s-a refuzat dreptul de a fi reprezentată de un avocat;
- că în perioada 30 septembrie 28 noiembrie 20002, asociaţia nu a avut acces la dosarul 42/2002 de la Judecătoria Deva referitor la înscrierea sa la registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, deoarece acest dosar se pare că a fost trimis la Parchet în vederea introducerii recursului în anulare împotriva hotărârii judecătoreşti din 5 august 2002.
Cât priveşte procedura de la Tribunalul Judeţean Hunedoara, Pompiliu Bota s-a plâns:
- de faptul că hotărârea din 25 noiembrie 2003 a fost emisă în absenţa unui reprezentant al asociaţiei „Bonis Potra”;
- de lipsa de imparţialitate a unui judecător din completul de judecată care a emis hotărârea din 25 noiembrie 2003, întrucât fiul acestuia se pare că este avocat şi membru al U.N.B.R.
Referitor la procedura de la Curtea Constituţională, Pompiliu Bota a invocat o pretinsă lipsă de imparţialitate a unui judecător care se pare c-ar fi fost şi el avocat şi membru al U.N.B.R. În fine, reclamantul s-a plâns de o pretinsă lipsă de imparţialitate a Procurorului General care a introdus recursul în anulare împotriva hotărârii judecătoreşti din 5 august 2002, întrucât acesta se pare că ar fi fost şi el avocat şi membru al U.N.B.R.
[modifică] Respingerea ca inadmisibilă a cererii de către Curtea Europene a Drepturilor Omului
În motivarea deciziei, Curtea a reţinut următoarele:
1. Reclamantul invocă, pe de o parte, că dizolvarea asociaţiei "Bonis Potra" renegă dreptul acesteia la libertatea de asociere şi, pe de altă parte, că obligaţia de a fi membru al Uniunii Avocaţilor din România pune obstacol libertăţii de asociere. El invocă articolul 11 al Convenţie al cărui text este următorul:
- Orice persoană este liberă să se reunească paşnic, este liberă să se asocieze, inclusiv are dreptul de a fonda sindicate împreună cu alte persoane şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
- Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricţii în afară de cele care, prevăzute prin lege, constituie, într-o societate democratică, măsuri necesare pentru securitatea naţională, pentru siguranţa publică, pentru apărarea ordinii şi prevenirea crimei, pentru protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi a libertăţilor aproapelui. Prezentul articol nu interzice ca restricţii legitime să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de Stat.
Curtea notează că acest motiv comportă două ramuri distincte pe care le va examina succesiv.
a) Curtea apreciază la prima vedere că dizolvarea asociaţiei "Bonis Potra" constituie, fără îndoială, o ingerinţă în exercitarea dreptului membrilor săi la libertatea de asociere.
O astfel de ingerinţă încalcă articolul 11 al Convenţiei, exceptând cazul în care ea a fost "prevăzută de lege", îndreptată spre unul sau mai multe scopuri legitime în raport cu paragraful 2 al acestei dispoziţii şi "necesară într-o societate democratică" pentru a atinge aceste scopuri.
Curtea notează că ingerinţa era prevăzută prin lege, dizolvarea judiciară a asociaţiei rezultând îndeosebi din aplicarea articolului 56 § 1 al Ordonanţei guvernului, nr. 26/2000.
În ceea ce priveşte legitimitatea scopului urmărit, Curtea observă că Judecătoria Deva a motivat hotărârea sa din 3 februarie 2003 prin importanţa rolului cuvenit de drept avocatului în organizarea sistemului judiciar şi prin necesitatea de a păstra calitatea asistenţei judiciare.
Ca urmare, Curtea consideră că ingerinţa litigioasă poate fi considerată ca vizând un scop legitim, respectiv apărarea ordinii publice şi protejarea drepturilor şi libertăţilor aproapelui, îndeosebi a drepturilor şi libertăţilor celor care fac apel la un avocat pentru apărarea intereselor lor.
Referitor la necesitatea măsurii într-o societate democratică, Curtea reaminteşte că Statele dispun de posibilitatea juridică de a controla actele unei persoane sau societăţi cu privire la conformitatea scopului şi a activităţilor unei asociaţii cu regulile stabilite de legislaţie, dar că ele trebuie să uzeze de această posibilitate într-o manieră care să fie în concordanţă cu obligaţiile lor faţă de Convenţie şi sub rezerva controlului (efectuat) de către organele acesteia.
În consecinţă, excepţiile vizate la art. 11 cer o interpretare strictă, restricţiile la libertatea de asociere putând fi justificate numai de motive convingătoare şi imperative. In astfel de cazuri, pentru a judeca existența unei necesități în sensul art. 11 § 2, Statele dispun doar de o marjă de apreciere redusă care este dublată de un control european riguros ce se aplică atât legii cât şi hotărârilor care aplică legea, inclusiv cele ale unei jurisdicții independente.
Atunci când îşi exercită controlul, Curtea nu are drept scop să se substituie jurisdicțiilor interne competente, ci să verifice din punctul de vedere al art.11 hotărârile pe care acestea le-au emis în temeiul puterii lor de apreciere. In această privință, ingerința litigioasă trebuie considerată ținând cont de cauză, în ansamblul său, pentru a determina dacă ea era „proporțională cu scopul legitim urmărit” şi dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica se dovedesc „pertinente şi suficiente” (Sidirlopoulos şi alții c. Grecia, hotărârea definitivă din 10 iulie 1998, Culegere de hotărâri definitive şi de decizii 1998-IV, § 40).
In speță, Curtea apreciază că, printre obiectele statutare ale asociației „Bonis Potra”, figura „crearea de barouri”, fapt care contravine dispozițiilor Legii nr. 51/1995 care interzice crearea de barouri şi exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii Avocaților din România.
Curtea ia în considerare, la fel ca şi jurisdicţiile interne, îndeosebi faptul că membrii asociației s-au livrat la acte concrete, anume crearea unui barou, şi că ei şi-au arogat prerogative care erau de competența exclusivă a Uniunii Avocaților din România (a contrario, Patidul socialist din Turcia şi altele c. Turcia, nr. 26482/95, § 48, hotărârea definitivă din 12 noiembrie 2003, Sidirlopoulos şi alții, precitat, § 46;)
În consecinţă, ținând cont de marja de apreciere de care beneficiază Statele în această materie, Curtea consideră că dizolvarea asociației „Bonis Potra” este proporțională cu scopul vizat şi că motivele invocate de jurisdicțiile interne se dovedesc pertinente şi suficiente.
Plecând de la acestea, Curtea concluzionează că ingerința era „necesară într-o societate democratică.”
Rezultă că această ramură a motivului plângerii este în mod evident greşit fundamentată şi trebuie respinsă cu aplicarea art. 35 § § 3 şi 4 al Convenției.
b) Cât priveşte pretinsa restricţionare a libertăţii de asociere a reclamantului, Curtea reaminteşte în primul rând că, potrivit jurisprudenței sale constante, ordinele profesiilor liberale sunt instituţii de drept public, reglementate de lege, şi urmăresc scopuri de interes general. De aceea, ele nu sunt supuse art 11 al Convenției (Le Compte, Van Leuven şi De Meyere c. Belgia, hotărârea definitivă din 23 iunie 1981, seria A nr. 43, § § 64-65; Popov şi alții c. Bulgaria, 48047/99, 6 noiembrie 2003).
În speță, Curtea relevă că Uniunea Avocaţilor din România a fost instituită prin Legea nr. 51/1995 şi că ea urmăreşte un scop de interes general, respectiv promovarea unei asistenţe juridice adecvate şi, implicit, promovarea justiţiei însăşi (mutatis mutandis, A. şi ceilalți c. Spania, nr. 13750/88 hotărârea Comisiei din 2 iulie 1990, Hotărâri şi rapoarte nr. 66, pag.188). În consecinţă, Uniunea Avocaţilor din România nu poate fi analizată ca asociație în sensul art. 11 al Convenției.
În plus, Curtea menţionează că membrii asociaţiei "Bonis Potra" pot exercita profesia de avocat, cu condiţia îndeplinirii exigenţelor prevăzute de Legea nr.51/1995.
În consecinţă, Curtea consideră că această a doua ramură a motivului este incompatibilă ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei şi trebuie să fie respinsă conform art. 35 §§ 3 şi 4 al Convenţiei.
2. Reclamantul se plânge de eventualul transfer al bunurilor asociaţiei către alte persoane juridice, după dizolvarea judiciară a asociaţiei. El invocă art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei, potrivit căruia: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa altfel decât pentru cauze de utilitate publică şi numai în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internațional."
Dispozițiile precedente nu încalcă dreptul pe care îl au Statele de a pune în vigoare legi pe care ele le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor, conform interesului general, sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.”
Curtea reaminteşte că o măsură de confiscare a lucrurilor a căror utilizare a fost considerată, în mod regulat, ilicită de către jurisdicțiile interne nu constituie o încălcare a art. 1 al Protocolului nr.1 ( Handyside c. Regatul Unit, hotărârea definitivă din 7 decembrie 1976, seria A nr. 24, § 63; Muller et al. c. Elveția, hotărârea definitivă din 24 mai 1988, seria A nr. 133, § 42;).
Curtea arată că, în orice caz, măsura de care se plânge reclamantul nu este decât un efect secundar al dizolvării asociației "Bonis Potra", dizolvare care, după cum a constatat Curtea (la punctul 1 a de mai sus), nu încalcă prevederile art. 11 al Convenției.
In consecinţă, Curtea consideră că nu este cazul ca acest motiv să fie examinat separat (mutatis mutandis, Refah Partisi şi alții, c. Turcia [GC], nr. 4134/98, § 138, 139, Volumul 2003-II).
3. Curtea a examinat motivele plângerii, motive deduse de reclamant din caracterul pretins inechitabil al procedurilor de la Judecătoria Deva, Tribunalul județean Hunedoara şi Curtea Constituţională, precum şi din lipsa de imparţialitate invocată Procurorului General. Ţinând cont de ansamblul de elemente aflate în posesia sa şi în măsura în care ea are competența de a cunoaşte invocările formulate, Curtea nu a relevat nici o formă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie sau de Protocolurile sale.
Rezultă că această parte a cererii este, în mod evident, greşit motivată şi trebuie să fie respinsă cu aplicarea art. 35 § § 3 şi 4 al Convenției.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă.
[modifică] Practica neunitară a instanţelor judecătoreşti
Instanţele judecătoreşti din ţară nu au o practică unitară în aprecierea calităţii de „avocat” a membrilor Baroului Constituţional Român.
Se pot identifica trei tendinţe în practica instanţelor judecătoreşti:
- de acceptare şi permitere a membrilor "Baroului Constituţional" să acorde asistenţă şi reprezentare juridică;
- de a pune în vedere membrilor "Baroului Constituţional" să prezinte "dovezi cu privire la calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995" iar, în lipsa acestora, să nu le fie permis să acorde asistenţă şi reprezentare;
- de calificare a mandatul de reprezentare ca fiind dat unui neavocat şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin.4 din Codul de procedură civilă nu le este permis membrilor baroului menţionat să pună concluzii.
[modifică] Bibliografie
- Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 113 din 06/03/2001 cu modificările ulterioare.
- Statutul profesiei de avocat, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 45 din 13/01/2005
- Punctul de vedere al Direcţiei Inspecţiei Generale din Ministerul Justiţiei, punct de vedere însuşit de către Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la verificarea legalităţii constituirii Baroului Constituţional în raport de dispoziţiile OG nr. 26/2000 şi Legea nr. 51/1995 si identificarea instanţelor la care avocaţii respectivi au pledat şi actele de reprezentare în baza cărora au făcut-o.
- Decizia nr. 233/2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 26 alin. 1 şi 2 şi ale art. 27 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, cu modificările şi completările ulterioare. Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 603 din 05/07/2004.
- Decizia nr. 234/2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) teza întâi şi ale art. 57 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 532 din 14/06/2004.
- Hotărârea CEDO din 12 octombrie 2004 asupra admisibilităţii cererii nr. 24057/03 prezentată de Pompiliu BOTA contra României.
