Traian Herseni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol trebuie pus în formatul standard conform manualului de stil.
Eticheta aceasta trebuie ştearsă la încheierea standardizării. Articolul a fost etichetat în luna mai 2006.

Traian Herseni (n. 1907 satul Iaşi, Judeţul Făgăraş actualmente Judeţul Braşov - d. 1980), personalitate marcantă a a sociologiei, antropologiei şi etnologiei româneşti.

Cuprins

1 Viaţa şi opera lui Traian Herseni

[modifică] Viaţa şi opera lui Traian Herseni

Traian Herseni a fost un reprezentant al primei generaţii a Şcolii Sociologice de la Bucureşti. S-a născut în satul Iaşi, judeţul Făgăraş, în anul 1907. A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, s-a specializat la Berlin iar doctoratul l-a dat în Litere şi Filosofie în anul 1934. Se stinge din viaţă în anul 1980, lăsând în urmă o impresionantă carieră de certător.

[modifică] Opere:

Individ şi societate în satul Fundul Moldovei, 1932
Categoriile sociale cornovene, 1932
Teoria monografiei sociologice, 1934
Realitatea socială, 1935
Mişcarea Legionară şi ţărănimea, 1937
Mişcarea Legionară şi muncitorimea
Thomas Hobbes, 1937
Sociologia românească, 1940
Istoria filosofiei moderne. Omagiu prof. I. Petrovici (în colaborare), 1940
Filosofia româneasca de la origini până astăzi, 1941
Probleme de sociologie pastorală, 1941
Drăguş - un sat din Ţara Oltului (Făgăraş), 1944
Scrisoare adresata lui Mihai Curcaneanu [Corespondenţă], 1956
Sociologie şi etică, 1968
Psihologia organizării întreprinderilor industriale, 1969
Prolegomene la teoria sociologică, 1969
Industrializare si urbanizare, 1970
Sociologia literaturii, 1973
Sociologie industrială, 1974
Sociologia limbii, 1975
Literatura şi civilizaţie: încercare de antropologie literară, 1976
Literatură şi civilizaţie, 1976
Forme străvechi de cultură poporană românească, 1977
Cultura psihologică românească, 1980
Ce este sociologia ?, 1981
Sociologie, 1982

Elemente de sociologie cu aplicări la cunoaşterea ţării şi a neamului nostru. Îndrumări pentru monografiile sociologice.

În lucrarea lui Traian Herseni "Mişcarea Legionară şi ţărănimea" se arată opoziţia dintre programe şi credinţă. Programele sunt considerate superficiale, exterioare, menite a amăgi pe "proşti" în alegeri, unelte ale "vorbăriei şi înşelătoriei politicianiste", spre deosebire de credinţă care izvorăşte dinlăuntru, din inima şi sufletul omului.

[modifică] Concepte

Traian Herseni defineşte metoda monografică drept studiul pe teren, multilateral şi intensiv, al unei unităţi sociale sau fenomen social. Iar ca trăsătură principală îi observă caracterul interdisciplinar şi multi-metodologic.

Dimitrie Gusti, discutând temeiurile teoretice ale cercetărilor monografice, a definit societatea ca o totalitate autonomă, motivată de voinţa socială a unor manifestări economice şi spirituale (constitutive), manifestări juridice şi politice (regulative), condiţionate de cadrul cosmologic şi biologic (natural), respectiv de cadrul istoric şi psihic (social).

Monografia trebuie să cuprindă, aşadar, pentru a fi completă, un studiu al tuturor cadrelor: - cadrul cosmologic: cum e aşezat satul, cum e determinată viaţa acestuia de teritoriu (munţi, ape etc.), se subteritoriu (zăcăminte etc.), şi de suprateritoriu (faună, climat etc.) - cadrul biologic: studiul populaţiei, alimentaţie, igienă etc. - cadrul istoric: trecutul satului - cadrul psihic: conformism şi inovaţie, conflicte etc. şi al manifestărilor sociale: - manifestări economice: producţie, câştiguri, comerţ etc. - manifestări spirituale: religioase, artistice, morale, ideologice - manifestări juridice: obiceiuri juridice locale, forme de reglementare a conflictelor - manifestări politice: forme de organizare şi administrare. Dimitrie Gusti atrage atenţia că aceste cadre şi manifestări se studiază urmărind: - unităţile sociale: familia, neamul, şezătoarea, cârciuma etc. - relaţiile sociale: relaţii între vecini, între sexe etc. - procesele sociale: procese de orăşenizare sau modernizare - tendinţele de evoluţie socială: dezvoltare etc.

În capitolul Societatea în perspectivă evoluţionistă, (Sociologie, 1982) descrie în prima fază evoluţia pământului, evoluţia plantelor şi animalelor. Vorbeşte despre • Homo sapiens, • Homo sapiens sapiens • Omul primitiv din paleolitic • Grupurile de animale – comportamentul „social al comunităţilor” de animale (exemplul cu maimuţele langur) In general descrie aspecte legate de evoluţia speciei umane şi comportamentului acesteia. Traian Herseni are meritul de a fi abordat o noua direcţie, a cărui fundament îl constituie interpretarea sistemului social în spiritul ontologiei regionale: se încearcă punerea problemei dintre individ şi societate dincolo de individualism şi integralism.

Un loc important în opera lui Traian Herseni îl ocupă referinţa la ontologie, ce reprezintă o problematizare de natură reflexiv-teoretică, prin care acesta îşi propune stabilirea şi definirea competenţelor şi dferenţelor dintre filosofie şi sociologie în abordarea realităţii sociale, definirea domeniului sociologiei în ipostaze cât mai riguroase.

Dimensiunea ontologică este surprinsă în în lucrări, studii şi articole, cum ar fi: Realitatea socială. Încercare de ontologie regională, urmată Ontologia spiritului, Dialectica spiritului, Ontologia vieţii sociale etc.

Încercând să lămurească problema obiectului sociologiei, Traian Herseni optează în primul rând pentru delimitările terminologice şi comprehensive ale problematicii vizate. Astfel, el stabileşte faptul că ştiinţa este înainte de toate cunoaştere, mai precis o relaţie de cunoaştere între doi termeni, şi anume subiectul şi obiectul, fără de care nu ar putea fi identificată existenţa însăşi. Aşadar: “Ştiinţa trebuie întemeiată nu numai gnoseologic, ci şi ontologic”. Herseni apelează la o reducţie fenomenologică a realităţii sociale, dezvoltând o dialectică fenomenologică. El identifică, astfel, două structuri ontologice „diferite”: societatea şi individul, pe care le numeşte „corelative”, care funcţionează şi se dezvoltă pe baza principiului interacţiunii . În Realitatea socială, încercarea de redefinire a obiectului sociologiei l-a determinat pe Herseni să identifice „ prin logica problemelor şi a problematicii sociologiei” o serie de paradigme în istoria sociologiei.

Integrarea demersului său în istoria sociologiei, a însemnat lămurirea limitelor şi a cadrului de manifestare al următoarelor paradigme: mecanicism, contractualism, psihologism, relaţionism, naturalism, istoricism, sociologism, universalism, noologism, fenomenologism. El nu a identificat aceste paradigme pentru a le accepta, ci pentru a avea faţă de ele o poziţie critică, dezvăluind astfel originalitatea gândirii sale. Astfel, pentru Herseni, mecanicismul este „poziţia cea mai puţin întemeiată”. Contractualismul, în raport cu mecanicismul, recunoaşte dimensiunea voluntară a vieţii sociale. Ca teorie, însă, prezintă toate erorile posibile.

Psihologismul este criticat deoarece reduce totul doar la individual, dar acesta este supus influenţei societăţii şi, prin urmare, fenomenele sociale pot fi în atenţia psihologiei numai ca rezultat al acţiunii indivizilor. Primul pas spre o sociologie propriu-zisă îl realizează relaţionismul, numai că societatea nu se reduce doar la relaţii, ci „ea ne apare ca o realitate dincolo de ele”, iar relaţionismul nu lămureşte ce este societatea. În ce priveşte naturalismul, Traian Herseni are convingerea că „analogiile de suprafaţă cu natura organică nu contribuie la clarificarea realităţii sociale şi a specificului ei”. Istoricismul reprezintă un plus pentru viaţa ştiinţifică a societăţii. Indubitabil, „societatea este şi un proces istoric”, dar sociologia trece dincolo de istorie, adoptând şi un punct de vedere static. Sociologismul devine cel dintâi curent ştiinţific care „dovedeşte existenţa sui generis a societăţii” şi conferă cercetărilor particulare un nou înţeles. Eroarea sociologismului constă în exagerarea nepermisă a punctului de vedere sociologic, pentru a constitui din sociologie „o enciclopedie a ştiinţelor sociale particulare”.

Pasul hotărâtor pentru constituirea sociologiei îl face universalismul, dar această paradigmă lasă nedefinită „natura totalităţii sociale, încercând să înlăture determinismul cauzal din ştiinţă”. Integralismul comite eroarea de a considera societatea ca o realitate ce îi ignoră pe indivizi. Astfel, că problema raportului individ-societate apare ca insuficient aprofundată atât de individualism, cât şi de universalism. Noologismul, prin intermediul culturii, vizează deopotrivă individul şi societatea, cu precizarea că aceasta nu lămureşte pe deplin noul cadru al realităţii. Fenomenologia este singura paradigmă care a rămas necriticată de către Herseni, datorită noutăţii ei, cât şi a poziţiei autorului, care este una prin excelenţă fenomenologică. De aceea, problema individului şi a societăţii se pune în termenii comprehensiunii fenomenologice. Colaboreaza cu „Gând romanesc” • Filosofia timpului pierdut • Integrare în istorie • Metafizică şi sociologie • Rubrica: Cronică sociologică

Traian Herseni şi distanţa socială

Traian Herseni a dezbătut pe larg acest subiect în paginile unei prestigioase reviste de cultură interbelice, şi anume Societatea de mâine. Traian Herseni a stabilit o clasificare adecvată a conceptului de distanţă. În viziunea lui, cele mai importante distanţe, din punct de vedere sociologic, sunt: distanţa spaţială, distanţa socială, distanţa personală, distanţa psiho-socială, distanţa ce exprimă calitatea de străin.

Traian Herseni consideră că sociologia distanţei poate fi înţeleasă doar cu ajutorul sociologiei spaţiului. Între spaţiu şi diferitele tipuri de societăţi există o relaţie profundă. În viziunea lui Herseni, spaţiul a devenit o problemă socială, iar soluţiile problemei variază în funcţie de fazele civilizaţiei şi de societatea specifică acesteia. Omul, în evoluţia sa ca entitate socială, a cunoscut societatea prin prisma transformărilor suferite de dimensiunea comunicaţională: căi şi mijloace.

În susţinerea concepţii despre distanţa socială într-o viaţă socială organizată pe depărtări antagonice, Herseni e preocupat de dimensiuni ale socialului cu puternice relevanţe sociologice: problematica morală a ideologiilor, raportul dintre muncă şi capital, organizarea divizată a partidelor politice.

Aspectele unei sociologii a distanţei sociale pe care Herseni a oferit-o în paginile Societăţii de mâine se pot clasifica în două categorii: o categorie primară, ce vizează realităţi ale distanţei sociale, în spaţiu, în organizarea teritorială a comunităţilor, în stratificare socială, şi o categorie secundă, referitoare la alte tipuri de distanţe sociale. El vizează, astfel, o dimensiune a distanţei sociale generată de prestigiu şi autoritate pe care, în limbaj original o numeşte distanţă personală. În echivalenţă sociologică modernă, această problematică este cea referitoare la status şi rol, problematică pe care o confirmă discursul lui Herseni atunci când pune în joc termeni precum: autoritate socială şi prestigiu. El observă la nivelul acestei dimensiuni a distanţei sociale faptul că mecanismul de funcţionare socială se face prin concurenţă socială, prin defăimare, prin subordonare socială .