Taină (sacrament)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Taină (gr μυστήριον, mystérion) sau sacrament (lat sacramentum), în creştinism, semn văzut prin care se administrează harul nevăzut, în vederea sfinţirii sau mântuirii credincioşilor.
[modifică] Diferenţe de definiţie
În general, în protestantism, pentru ca o ceremonie să fie taină, e nevoie şi de cel puţin o referinţă scripturară, din care să reiasă că a fost instituită de Iisus.
[modifică] Numărul tainelor
Bisericile ortodoxe, Biserica Catolică şi Bisericile vechi orientale, precum şi mişcarea religioasă Biserica Apostolică numără şapte taine:
- Botezul
- Mirul
- Euharistia
- Pocăinţa (Spovedania)
- Preoţia (Hirotonirea)
- Cununia
- Maslul.
Biserica Evanghelică-Lutherană numără doar trei taine: botezul, euharistia şi pocăinţa. În Biserica Anglicană şi în Bisericile protestante, altele decât cele lutherane, doar botezul şi euharistia sunt considerate taine.
Totuşi, în Bisericile evanghelice scandinave şi în Biserica Anglicană, celelalte patru, respectiv cinci ceremonii pot fi considerate drept "taine mici".
