Proclamaţia de la Islaz
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Proclamaţia de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mişcarea revoluţionară din Ţara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu este nevoit să accepte termenii proclamaţiei şi să recunoască guvernul revoluţionar provizoriu.
Proclamaţia de la Izlaz a avut forma şi valoarea unui act constituţional. Între cele 21 de prevederi ale sale se remarcă:
- independenţa administrativă şi legislativă,
- separaţia puterilor,
- egalitatea drepturilor politice,
- alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani,
- reducerea listei civile a domnitorului,
- emanciparea clăcaşilor,
- dezrobirea ţiganilor,
- instrucţiune egală,
- înfiinţarea unor aşezăminte penitenciare,
- crearea gărzii naţionale.
Localitatea Islaz (azi în judeţul Teleorman, atunci în judeţul Romanaţi) era un mic port pe Dunăre cu oarecare însemnătate comercială, care, spre deosebire de porturile Turnu Măgurele, Giurgiu şi Calafat, nu era sub controlul direct al turcilor.
Islazul a fost ales de Nicolae Bălcescu ca loc al declanşării revoluţiei din Ţara Românească pentru că atît comandantul companiei de dorobanţi care avea sub pază portul şi frontiera (căpitan Nicolae Pleşoianu) cît şi şeful administraţiei erau de partea revoluţionarilor. Bălcescu justifică alegerea Islazului astfel: "La Islaz, cum nici prin gînd nu i-ar trece lui Vodă Bibescu, vornicului Vilar sau agăi Manu, aşa ca să nu ne pună piedici."
