Proces spectacol

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Termenul proces spectacol descrie un tip de proces în care autorităţile judiciare au hotărât deja vinovăţia acuzatului. Procesul ca atare are singurul scop de a prezenta acuzaţiile şi verdictul publicului pe post de exemplu şi de avertisment. Are tendinţa de a avea un caracter de răzbunare mai degrabă decât corecţional.

Procese spectacol au deseori loc în regimurile autoritariste, deşi, uneori, apar astfel de procese şi în ţările democratice, dar fără să aibă scopul eliminării sau reprimării oponeţilor politici sau organizaţiilor considerate indezirabile.

Astfel de procese pot arăta puţină consideraţie pentru acurateţea jurisprudenţei şi chiar şi pentru litera legii. Acuzaţii au puţine şanse reale să se apere. Ei au semnat de multe ori mărturisiri datotită presiunilor psihologice sau torturii, mai înainte de a apărea în sălile de judecată.

[modifică] Procesele de la Moscova

Procesele spectacol erau pietrele unghiulare ale regimului stalinist. Procesele de la Moscova din perioada Marii Epurări au fost exemplele tipice de procese spectacol. Autorităţile nu numai că hotărau înainte de începerea judecăţii care este natura vinovăţiei acuzatului, dar puneau în scenă tot spectacolul judiciar. În ziare erau duse campanii de presă uriaşe şi în numeroase întruniri publice opinia publică era influenţată în sensul acceptării vinovăţiei acuzaţilor.

Autorităţile puneau în scenă procesele cu foartă multă meticulozitate. Dacă acuzaţii refuzau să "coopereze", să admită vinovăţie pentru aşa-zisele lor crime, (dovezile fiind de cele mai multe dintre ele fabricate), ei nu aveau parte de un proces public, dar pedeapsa era în schimb cea capitală. Aşa ceva s-a întâmplat în cazul aşa-numitului "Partid Ţăranilor Muncitori" (Трудовая Крестьянская Партия), un partid inventat de NKVD. În acest caz, a fost nevoie de compromiterea şi judecarea economistului Alexandr Ciaianov.

În occident, prima probă publică a ce s-a întâmplat cu adevărat în timpul proceselor de la Moscova a apărut datorită activităţii Comisiei Dewey. După prăbuşirea Uniunii Sovietice, au apărut mult mai multe informaţii. Acestea l-au discreditat pe Walter Duranty, care a pretins că acele procese au fost corecte.

[modifică] Alte posibile procese specatcol

În continuare este prezentată o listă incompletă a unor procese care au caracteristicile unor procese spectacol. Ele sunt prezentate în ordine cronologică.

Procesul din secolul al XIV-lea al lui William Wallace, un conducător revoluţionar scoţian, prins şi mai apoi executat de către englez.
Procesul lui Jeanne d'Arc.
Procesul lui Charles I al Angliei.
Procesul lui Breaker Morant.
Procesul celor şaisprezece sau Primul proces de la Moscova.
Judecarea oponenţilor regimului nazist de către Tribunalele Poporului.
Procesul bandei Ionid care a acţionaţ pe vremea României comuniste. Membrii grupului au fost forţaţi să joace într-o reconstituire filmate a presupusului jaf bancar. Procesul a fost de asemenea judecat de propaganda de partid.
Judecarea criminalului de război Adolf Eichmann de către un tribunal israelian, după capturarea şi răpirea lui din Argentina în 1960.

[modifică] Acuzarea – spectacol

În anumite cazuri, procesele spectacol servesc scopul contrar: pretinde că acuză o persoană pe care autorităţile au decis deja să o achite. Asemenea procese au de obicei loc atunci când este vorba de oficiali corupţi sau care sunt oricum vinovaţi, care deja şi-au asigurat dezvinovăţirea cu bani sau prin trafic de influenţă, dar pe care guvernul hotărăşte să-i supună unei "acuzări - spectacol" pentru a creşte încrederea populaţiei în sistemul judiciar. Ca şi în cazul clasicelor procese spectacol, verdictul de nevinovăţie este dat în afarta curţii de judecată înaintea începerii procesului propriu zis.