Pisică sălbatică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Pisică sălbatică |
|||||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
 Pisică sălbatică
|
|||||||||||||||||
| Clasificare ştiinţifică | |||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||
| Felis silvestris |
|||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||
| Vezi în text
|
Pisica sălbatică este asemănătoare ca aspect general cu pisica de casă, fiind uneori confundată cu aceasta. Denumirile ştiinţifice sunt Felis silvestris silvestris, Schreber, 1777 şi Felis catus, Linne, 1758.
Pisica sălbatică are 50-80 cm lungime şi coada de 24-40 cm. Poate ajunge la 10 kg. Blana, tipică felinelor, este formată din spic şi puf, având o culoare gălbui-cenuşie; este moale şi mătăsoasă. De la cap la coadă, pe spate, are o linie neagră. Partea ventrală este mai deschisă la culoare. Coada este groasă - mult mai groasă decât a pisicii de casă - şi are vârful negru, urmat de câteva inele negre şi alte câteva cenuşii.
Pisica sălbatică a fost, datorită aspectului şi dimensiunilor ei, mai puţin râvnită şi vânată decât râsul. Ca urmare, astăzi se întâlneşte din Delta Dunării până în munţii, pe teritorii mult mai largi decât râsul. Ea preferă pădurile liniştite, cât mai întinse, cu mulţi arbori bătrâni şi/sau hăţişuri.
Alimentaţia sa este de bază carnivoră. Vânează şoareci, şobolani, păsări şi chiar iezi de căprior.
Ca şi râsul, este un animal singuratic, dar în perioada împerecherii poate fi întâlnită şi în grupuri. Pisica sălbatică se împerechează în februarie-martie, iar după o gestaţie de cca 70 zile femela fată 2-4 pui. Aceştia sunt orbi 10-12 zile. După numai o lună, puii sunt capabili să îşi urmeze mama la vânătoare. De la cca. 3 luni pot vâna singuri. O caracteristică a împerecherii la pisica sălbatică este glanda perianală, de secreţie externă, ce secretă un lichid cu miros de valeriană, folosit pentru marcarea teritoriului dar şi pentru atragerea partenerului. După unele ipoteze mirosul acesta provoacă reacţia de vânare necontrolată din partea râsului.
Cele mai dezvoltate simţuri sunt auzul şi mirosul. Ca animal nocturn şi de amurg, are ochii bine adaptaţi la văzul de noapte, dar departe de performanţele râsului. Tacticile de vânătoare sunt asemănătoare cu ale pisicii de casă. Dacă este nevoită poate înota, dar în general evită apa.
Nu urmăreşte niciodată prada care îi scapă. Mai este numită popular şi mâţă-sălbatică, mârtan sălbatic, cotoc sălbatic.
[modifică] Subspecii
Subspecii africane:
- Felis silvestris brockmani (Africa de Est)
- Felis silvestris cafra (Africa de Sud)
- Felis silvestris foxi (Africa de Vest)
- Felis silvestris griselda (Africa Centrală)
- Felis silvestris lybica (Africa de Nord)
- Felis silvestris ocreata (Africa central-estică)
- Felis silvestris pyrrhus (Africa central-vestică)
Subspecii asiatice:
- Felis silvestris caudata (Zona Mării Caspice)
- Felis silvestris ornata Pisica indiană de deşert (din India până în Iran)
- Felis silvestris shawiana (China şi Mongolia)
Subspecii europene:
- Felis silvestris cretensis Pisica sălbatică cretană (Creta) (dispărută, deşi s-au raportat apariţii).
- Felis silvestris caucasia Pisica sălbatică caucaziană (Munţii Caucazieni şi Turcia)
- Felis silvestris grampia Pisica sălbatică scoţiană (Nordul Scoţiei)
- Felis silvestris jordansi Pisica sălbatică balearică (Insulele Baleare)
- Felis silvestris reyi Pisica sălbatică corsicană (Corsica)
- Felis silvestris sarda Pisicile sălbatice sardianiană şi siciliană (Sardinia şi Sicilia)
- Felis silvestris silvestris Pisica sălbatică europeană (Europa)
- Felis silvestris tartessia Pisica sălbatică sud-spaniolă (Peninsula Iberică)
Pisica domestică:
