Lupoaică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lupoaică, femininul substantivului lup (Canis lupus lupus).
1) Lupoaica este femela lupului. După împerecherea realizată în lunile februarie-martie, lupoaica se retrage într-un bârlog unde, asistată de lup, pregăteşte naşterea care are loc după 62-63 de zile. Bârlogul este cât mai izolat şi, spre deosebire de al vulpe relativ curat. Cei 4-6 pui - din care supravieţuiesc de obicei în jur de doi - sunt alăptaţi vreme de 6 săptămâni. În această perioadă lupoaica părăseşte mai rar bârlogul, vânătoarea căzând mai ales în sarcina lupului. Odată înţărcaţi, puii sunt hrăniţi cu hrană semi-digerată, regurgitată de părinţi, făcându-se trecerea spre alimentaţia carnivoră.
Lupoaica este o mamă devotată, de un curaj aproape nebunesc, apărându-şi puii - câtă vreme sunt sănătoşi, deci apţi pentru supravieţuire - chiar şi împotriva lupului-tată sau a râşilor şi urşilor. Se cunosc de-a lungul istoriei multe cazuri în care lupoaicele au luptat spre a-şi apăra puii până la moarte. Sentimentele materne ale lupoaicei sunt atât de dezvoltate încât de multe ori s-a întâmplat ca, în perioada de alăptare fiind, găsind copii mici rătăciţi în pădure să îi adopte ca pe propii pui. Aceşti copii adoptaţi de lupi au fost una dintre cele două surse principale ale legendelor omului-lup sau a licantropului.
2) Lupoaica (accentuat) este denumirea comună dată lupoaicei care se spune că i-ar fi salvat pe Romulus şi Remus, alăptându-i.
3) Lupoaică este un nume dat uneori femeilor rămase singure - fie văduve, fie cu bărbaţii plecaţi în călătorii lungi etc - şi care îşi cresc copiii singure, evitând legăturile cu restul comunităţii.
4) Lupoaică sau lupoaie se spune şi unei plante, erbacee parazite, dăunătoare, fără clorofilă, cu flori albastre sau alb-gălbui, cu frunze mici ca nişte solzi, care parazitează culturile de cânepă, in, floarea-soarelui, tutun etc (Orobanche ramosa).
