Jules Michelet
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jules Michelet (1798 - 1874) este un istoric francez reprezentant al istoriografiei romantice. Doctor al Universităţii din Paris în 1819, profesor în 1827 la Ecole Normal Supérieure, Michelet este cel care, în anii 1840, atrăgea la College de France sute de studenţi fascinaţi de magia vorbelor sale, de exaltările şi convingerile sale politice. În 1827 publică Précis de l’histoire moderne, carte urmată de alte două lucrări tot de istorie universală- Histoire romaine şi Introduction à l’histoire universelle. Cele mai vaste şi importante lucrări ale sale sunt : Histoire de France, 18 volume (1833-1867) şi Histoire de la Révolution française, 7 volume (1847-1853). Subiectele celor două lucrări sunt ample şi nu îi oferă posibilitatea unor cercetări amănunţite, dealtfel el nici nu îşi propune să fie de o rigurozitate extremă, ceea ce doreşte este să reînvie trecutul şi să-l folosească drept modalitate de a mobiliza spiritele. Lucrările au la bază multe documente de arhivă, la care se adaugă tradiţia orală (legendele şi miturile abundă în primele capitole din Istoria Franţei) şi nu în mică măsură propria intuiţie. Michelet cunoştea foarte bine documentele de arhivă, fusese directorul secţiei de istorie a Arhivelor Naţionale Franceze din 1830, dar nu era interesat să folosească doar acest tip de documente după ce le-ar supune unei critici interne şi externe riguroase. Pentru el documentele pe care istoricul le foloseşte nu sunt doar nişte simple hârtii, ele sunt vieţi ale oamenilor, ale provinciilor şi popoarelor, totul trebuie să trăiască şi să vorbească prin ele. Pentru a face această istorie să trăiască a pus pe primul plan naraţiunea, dramatică şi prezentată într-o formă literară deosebită, şi nu munca de investigaţie, nu metoda de lucru. Prin acest fel de a scrie istoria Michelet a încercat să ofere investigării trecutului un sens: istoria trebuie învăţată pentru a putea face din prezent o durată a demnităţii umane. Metoda de lucru a lui Michelet derivă din concepţia sa filosofică asupra istoriei. Istoricul este un fel de demiurg capabil să dea viaţă epocilor trecute. Reînvierea trecutului înseamnă că istoricul este obligat să se implice în ceea ce scrie aducând în operă aerul timpului său. Concepţia sa este sinonimă cu cea a istoriei totale în care cel ce scrie trebuie să ţină cont de tot, pornind de la geografie şi până la arte, literatură, climat, alimentaţie, viaţă materială şi spirituală, religie şi drept. Sigur, I s-ar putea reproşa lui Michelet că dă frâu liber imaginaţiei, că istoria sa este prea largă, că ipotezele nu sunt dovedite, că este omul intuiţiilor şi nu al analizelor, că istoria sa se pune în slujba luptei de cucerire a libertăţii popoarelor şi că pune prea mult accent pe valoarea formativă a istoriei. Deşi nu a lăsat în urma sa o metodă de lucru bine instrumentată, nici programe de cercetare şi nici elevi, Jules Michelet rămâne cel mai citit şi mai des invocat istoric francez, ultimele reeditări ale lucrărilor sale din 1973 şi 1982.
