Joan Miró
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Joan Miró (*20 aprilie 1893, Barcelona - †25 decembrie 1983, Palma de Mallorca) a fost un pictor şi sculptor spaniol, influenţat de suprarealism, fără să fi aderat niciodată la această grupare. Teoriile suprarealiste îi întăresc convingerea în necesitatea libertăţii artistice, va rămâne un creator multidimensional şi multilateral: pictează, dar şi sculptează şi stăpâneşte în aceiaşi măsură tehnica ceramicei. Forme frumoase şi stranii, păsări şi stele îl vor însoţii în fiecare zi a vieţii sale, închinate artei şi libertăţii creatoare.
Joan Miró vine pe lume la 20 aprilie 1893 la Barcelona, tatăl lui este bijutier, iar bunicul din partea mamei este fabricant de mobilă. Micului Joan nu-i place şcoala, singurul lucru care îl interesează cu adevărat este desenul, desenează neobosit şi cu multă precizie. Umple caiete întregi cu schiţe după peisaje din Majorca, desenează peşti, umbrele, flori, broaşte ţestoase, nu desenează însă niciodată chipuri omeneşti. În anul 1912 se înscrie la atelierul lui Francisco Gali, un pedagog excentric, care îl îndeamnă să picteze cu ochii acoperiţi, pentru a-şi forma memoria vizuală şi abilitatea de a recunoaşte obiectele numai după pipăit. Prima expoziţie organizată în 1918 se dovedeşte un mare eşec. În consecinţă tânărul artist îşi schimbă stilul, din acest moment pictura lui va evolua în direcţia suprarealismului.
În anul 1919, Miró pleacă la Paris, unde îl cunoaşte pe Picasso, catalan ca şi el. În capitala Franţei, în cartierul Montparnasse, pe strada Blomet, Miró este vecin cu pictorul André Masson, atelierele lor comunică. Face cunoştinţa lui Tristan Tzara, Max Jacob şi Ernest Hemingway. André Breton este fascinat de lucrările lui, pe care le consideră o dovadă evidentă că pictura suprarealistă este posibilă.
În noiembrie 1925, Miró participă la expoziţia pictorilor suprarealişti, ia parte la întâlnirile lor de lucru, deşi niciodată nu va adera la această grupare în mod oficial. În anul 1927, pictorul părăseşte cartierul Montparnasse şi se stabileşte pe dealul Montmartre, în apropierea străzii Fontaine. Doi ani mai târziu (1929), se căsătoreşte în Majorca cu Pilar Juncosa.
Pe durata războilui civil (1936-1939), pictorul nu va călători deloc în Spania, se stabileşte la Varengeville, în Normandia. Aici rămâne pe toată durata celui de-al doilea război mondial. Îşi creează propriul univers, propriul "spaţiu interior", reflectat într-o serie de tablouri intitulate Constelaţii. În anul 1947 participă la "Expoziţia Internaţională de Suprarealism" de la Paris şi face prima călătorie la New York, unde pictura sa era deja cunoscută şi preţuită în urma unei expoziţii din 1930.
În 1948 Galeria Maeght îi organizează o mare expoziţie la Paris iar în 1954 este oaspete de onoare al Bienalei din Veneţia, unde primeşte premiul internaţional în domeniul graficii. Pe la jumătatea anilor cincizeci, renunţă la pictură pentru ceramică. Lucrează acum într-un atelier uriaş, special construit în acest scop, în Palma de Mallorca pe insula Majorca. Aici lucrează şi în sculptură, gravură şi tapiţerie. Lucrează împreună cu Llorens Artigas la doi pereţi cu ceramică, Luna şi Soarele, pentru sediul UNESCO din Paris, lucrări care în 1956 îi vor aduce premiul Fundaţiei Guggenheim.
Când îi sunt prezentate operele la Tokyo şi Kyoto, se hotărăşte să plece în Japonia. Această călătorie confirmă pasiunea artistului pentru arta şi cultura din Orientul Îndepărtat. Pictorul împlineşte în 1970 vârsta de 73 de ani şi este în plină putere creatoare. Realizează - tot împreună cu Artigas - un mare perete de ceramică pentru aeroportul din Barcelona. Condamnă vehment speculaţiile care se fac pentru a-i transforma operele în investiţii financiare. Independentul de totdeauna declară în repetate rânduri spre sfârşitul vieţii sale că "devine tot mai mult un suprarealist". Moare la Majorca pe 25 decembrie 1983, în ziua de Crăciun, în vârstă de 90 de ani.
Citat
"Sunt adversarul oricărei pregătiri intelectuale a proiectării moarte a tabloului. Artistul lucrează ca un poet: cuvântul are întâietate, ideea îi urmează". (Joan Miró)
