Imaginaţie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Imaginaţia ocupă o poziţie aparte pe continuumul activităţii de cunoaştere. Pe de o parte, ea vine în continuarea reprezentării, bazându-se direct pe memorie, pe de altă parte, ea deviază traiectoria care merge spre gândire, făcând o buclă.
În psihologie, imaginaţia se defineşte ca proces intelectual (cognitiv) de selectare şi combinare în imagini noi, elemente din experienţa anterioară sau de generare de imagini fără corespondent în această experienţă. Produsul activităţii imaginative nu se reduce doar la imagini singulare, disparate, ci el presupune proiecte şi planuri complexe, care se obiectivează în diferite forme – inovaţii, invenţii, descoperiri, opere literare, muzicale, plastice, etc.
Imaginaţia joacă un rol esenţial în activitatea umană, incluzându-se ca verigă componentă centrală a creativităţii. Ea aduce un spor considerabil la cunoaşterea realităţii date şi a viitorului, a posibilului.
Spre deosebire de gândire, care se încapsulează în reguli şi norme riguroase, ce-i impun întotdeauna congruenţa sau compatibilitatea cu realitatea obiectivă, imaginaţia este liberă de canoane, ea putându-se mişca nu numai pe tărâmul realului perceptibil, ci şi pe cel al fantasticului şi fantasmagoricului. Ea nu are aşadar limite, ceea ce-i conferă întotdeauna o notă de inedit, de noutate.
În cursul vieţii, imaginaţia traversează o traiectorie complexă: exuberantă, irezistibilă şi nearticulată în copilărie, devine structurată, persistentă şi orientată finalist constructiv în adolescenţă, productivă şi instrumentală în tinereţe şi slabă, rigidă, la vârstele avansate. Pe măsura dezvoltării şi consolidării structurilor gândirii, imaginaţia se mulează din ce în ce mai mult pe probleme reale, integrate activităţilor sociale actuale în domeniul artei, tehnicii, ştiinţei.
Din punct de vedere al mecanismelor interne prin care se realizează, imaginaţia se organizează în adâncime pe câteva niveluri funcţionale, şi anume: nivelul oniric, nivelul reveriei şi nivelul intenţional orientat, în cadrul căruia se delimitează imaginaţia reproductivă, imaginaţia creatoare şi visul de perspectivă.
Cuprins |
[modifică] Conţinutul informaţional al imaginaţiei
Imaginaţia este procesul psihic cognitiv, complex, de reflectare mijlocită, constructivă şi transformatoare a datelor experienţei, a cunoştinţelor, informaţiilor stocate la nivelul memoriei sau a situaţiilor şi evenimentelor trăite în prezent.
Imaginaţia îşi extrage conţinuturile în cea mai mare parte din stocul memoriei. Imagini, idei, cunoştinţe sunt supuse unui proces de combinatorică imaginativă în vederea elaborării de noi imagini, idei, concepţii. De asemenea, imaginaţia îşi extrage conţinuturile şi din zonele profunde ale inconştientului, supunându-le în timpul visului la combinări şi transformări dintre cele mai variate.
În concluzie, imaginaţia exploatează datele trecutului şi experienţa prezentă şi realizează o reflectare constructivă şi anticipativă.
[modifică] Funcţiile imaginaţiei
Imaginaţia are o funcţie cognitivă, ea având roluri importante în lărgirea sferei cunoaşterii, explorând zone noi şi căutând soluţii noi la problemele existente. Dacă gândirea adânceşte sfera cunoaşterii, imaginaţia lărgeşte această sferă şi oferă astfel gândirii noi teritorii.
Imaginaţia are o funcţie adaptativ reglatorie, care exprimă locul şi rolul imaginaţiei în sistemul psihic uman, ea constituind procesul predilect al creativităţii. Imaginaţia conferă conştiinţei dimensiunea explorativă şi creatoare.
[modifică] Structurile operatorii ale imaginaţiei
În calitate de proces cognitiv, imaginaţia dispune de o serie de procedee de combinatorică imaginativă. Sunt operaţii, procedee de lucru mintal, prin intermediul căreia imaginaţia intervine asupra conţinuturilor sale şi produce modificări, transformări, aglutinări, tipizări, schematizări, rearanjări, substituţii, analogii, adaptări, etc.
[modifică] Produsul imaginaţiei
Finalitatea subiectiv comportamentală a imaginaţiei este proiectul, o imagine nouă, o nouă idee, un nou aranjament, o nouă configuraţie. Fiecare dintre formele imaginaţiei se finalizează în plan subiectiv într-o manieră proprie.
Astfel, visul din timpul somnului este trăit ca o derulare haotică de imagini, emoţii, pulsiuni, dorinţe. Reveria este trăită ca o derulare de imagini animate de proiecte, ipoteze şi aspiraţii. Imaginaţia reproductivă este trăită ca o desfăşurare de imagini despre realităţi şi situaţii pe care le-am perceput. Imaginaţia creatoare este trăită ca proiect, ca model, cu un anumit coeficient de originalitate. Visul de perspectivă este trăit ca un proiect mintal al drumului propriu sau al drumului propriu al unui proiect de la imaginare la realizare.
În concluzie, produsul imaginaţiei îl constituie proiectul, modelele anticipative ale realităţii.
