Garabet Ibrăileanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Medievală Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 -Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori pe categorii Romancieri - Dramaturgi Poeţi - Eseişti Nuvelişti - Proză scurtă

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

Toate articolele din serie

editează

Garabet Ibrăileanu ( * 23 mai 1871 - 11 martie 1936 ), este un academician, critic literar, eseist, istoric literar, pedagog, redactor literar, romancier român.

Garabet Ibrăileanu este o personalitate de seamă din literatura română, un teoretician, promotor al criticii literare ştiinţifice, creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iaşi şi principal redactor al revistei Viaţa românească între anii 1906 şi 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitenţe, toată viaţa, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Şcoala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

[modifică] Biografie

• 1871 - La 23 mai s-a născut, la Târgu Frumos, Garabet Ibrăileanu. Tatãl, armean de origine, se numea Teodor Ibrăileanu; mama, Maria Marcovici, era fiica lui Andronie şi a Varteniei Marcovici din Roman.

• 1872 - Părinţii, împreunã cu copilul se mutã la Roman, în casa Varteniei Marcovici.

• 1876 - Teodor Ibrăileanu, în asociaţie, arendeazã moşia de la Poiana lui Iuraşcu, din apropierea Romanului, unde se mutã, la puţinã vreme, toatã familia. "Aici, la Poiana lui Iuraşcu," va scrie peste ani Garabet Ibrãileanu, "am cunoscut natura." La 17 septembrie, Maria Ibrãileanu moare după ce dãduse naştere unei fetiţe, Maria.

• 1877 - Teodor Ibrăileanu se recăsătoreşte, după cum îi caracterizeazã fiul său gestul, în Amintiri, din “combinaţii gospodãreşti”.

• 1878, septembrie - Garabet este înscris la o şcoală din Bacău, dar e mutat curând la Roman, deoarece tatăl său îşi găsise o slujbă de administrator la o moşie din apropierea oraşului. Copilul se îmbolnăveşte şi este retras de la şcoalã.

• 1879 - 1883 - Studiază la scoala primară din Roman.

• 1883 - 1887 - Urmeazã cursurile gimnaziului Roman-Vodă, luând, începând cu clasa a II-a, premiul întâi în fiecare an.

• 1887, septembrie - Se înscrie în clasa a V-a a liceului “Codreanu” din Bârlad. La 21 septembrie, moare Teodor Ibrăileanu.

• 1888 - Ibrăileanu, împreunã cu alti colegi, printre care şi Ionescu Raicu-Rion, înfiinţeazã societatea literarã "Orientul".

• 1889, iunie - Societatea “Orientul” se destramă prin plecarea din Bârlad a elevilor ce terminaseră liceul. La 1 iulie, împreunã cu Panait Muşoiu şi Eugen Văian, scoate revista "Şcoala Nouă" care apare până în iunie 1890. Secretar de redacţie, Garabet Ibrăileanu semnează la început cu iniţiale; din numãrul 3 – cu pseudonimul Cezar Vrajă.

• 1890, iunie - Garabet Ibrăileanu terminã liceul; în toamnă îsi ia examenul de bacalaureat la Universitatea din Iaşi. Se înscrie la Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Iaşi; în anul întâi frecventeazã toate facultăţile negăsindu-şi locul.

• 1891 - Dă examene la Şcoala Normală Superioară. O parte din obiecte erau predate tot de profesorii facultăţii. Atras de febra publicistică şi de ideile socialiste, Garabet Ibrăileanu lasă studiile superioare pe un plan secund, examenele trecându-şi-le cu întârziere.

• 1890 - 1894 -
  • Din 1890 colabora la săptămânalul bucureştean "Munca"; în
  • În 1892 îl întâlnim la "Adevãrul şi Critică socială";
  • În 1893 şi 1894, la "Evenimentul literar" (nr. 1 apare la 20 decembrie 1893; din iulie 1894, redacţia se mută la Bucureşti; începând cu nr. 45, 24 octombrie 1894, se contopeşte cu "Lumea nouă"), din octombrie 1894 până în februarie 1895 colaboreazã la “Lumea nouã”.

• 1894 - Terminã Şcoala Normală Superioară.

• 1895, aprilie - Susţine examenul şi obţine licenţa în ştiinţe istorico-filozofice. O cunoaşte pe Elena Carp (nascutã la 25 mai 1873), viitoarea sa soţie.

• 1896 - Traduce Bel-Ami de Guy de Maupassant; semnează, din nou, Cezar Vrajă. Numit suplinitor la Gimnaziul de băieţi din Bacãu, la 1 septembrie nu s-a prezentat la post. Rămâne în Iaşi, unde dă lecţii particulare; lucrează, sub conducerea lui Alexandru Philippide, la Dicţionarul Academiei, şi îşi petrece timpul în preajma Elenei.

• 1899, aprilie - Se prezintă la postul de la Bacău.

• 1900 - Este numit, în septembrie, profesor la Liceul Internat "C. Negruzzi".

• 1901 - Colaborează la "Noua Revistă Română" a lui Constantin Rădulescu-Motru. La 5 iulie se căsătoreşte cu Elena Carp. Suplineşte un an, începând cu 1 septembrie, catedra de Filozofie de la Liceul Naţional (fosta Academie Mihăileană).

• 1902 - Între lunile ianuarie şi aprilie îşi susţine examenul de capacitate pentru a deveni profesor titular. Se naste Maria, unicul lor copil. La 1 septembrie este numit profesor provizoriu de limba română la Liceul Militar din Iaşi.

• 1904 - În martie, aprilie şi mai, face, cu Elena, o călătorie în străinătate: Austria, Germania, Italia, Elveţia.

1905 Colaboreazã în numerele 1-3 ale revistei “Curentul nou”, scoasa de H. Sanielevici.

1906, martie Apare la Iasi “Viata româneascã”, directori C. Stere si Paul Bujor, secretar de redactie G. Ibrãileanu. Pânã la 1 iulie 1908, redactia revistei a fost în casa lui Ibrãileanu; dupa mutarea redactiei, cenaclul literar continuã în acelasi loc.

1907 La 18 decembrie, Ministerul îi acordã titlul de profesor definitiv.

1908, 1 septembrie Este numit profesor suplinitor la catedra Istoria literaturii române moderne a Facultãtii de litere din Iasi.

1909 Îi apare volumul Scriitori si curente; în perioada februarie-martie se interneazã la sanatoriul Sf. Elisabeta, Bucuresti.

1911 Redacteazã o detaliatã biografie ce va aparea postum sub titlul "Amintiri din copilãrie si adolescentã". La 5 noiembrie este destituit de minister din postul de suplinitor, în locul lui fiind numit Eugen Lovinescu, doctor în litere la Paris si docent universitar.

1911, decembrie G. Ibrãileanu se înscrie la doctorat.

1912 Publicã teza de doctorat: "Opera literarã a d-lui Vlahutã", în urma cãreia primeste titlul de doctor. În iunie Consiliul facultãtii propune numirea lui Ibrãileanu ca profesor la aceeasi catedrã; de acum înainte viata lui Ibrãileanu se va impãrti între revistã si Universitate.

1916 august Viata româneascã” îsi înceteazã aparitia.

1918 Între aprilie si septembrie G. Ibrãileanu scoate cotidianul “Momentul”.

1918 octombrie Academia Româna îi respinge candidatura.

1919 Din februarie pâna în decembrie apare revista sãptãmânalã “Însemnãri literare”. Tine, la îndemnul dr. Fr. Rainer, un “curs popular” despre literatura românã la Institutul Anatomic din Iasi.

1920, martie Reapare “Viata româneascã”. Scoate volumul "Note si impresii".

1921 Apar volumele: "Dupã rãzboi", "Scriitori români si strãini".

1924-1925 Redacteazã "Adela" într-o primã versiune, pe care o citeste sotiei si prietenilor.

1927 Lucreazã la o editie a poeziilor lui Eminescu ce va fi editatã în 1930 de “Cultura nationalã”. În acelasi an apar volumele: "Studii literare" si "Privind viata". Tot în 1930, redactia “Vietii românesti” se mutã la Bucuresti, editatã fiind de “Adevãrul”.

1933, ianuarie Se retrage de la conducerea revistei ce va reveni lui M. Ralea, director pentru partea ideologicã si politicã, si G. Cãlinescu, directorul partii literare si artistice. În mai, apare romanul Adela.

1933, iunie I se conferã premiul national de prozã.

1934 Boala se agraveazã; în aprilie suportã la Bucuresti o interventie chirurgicalã; spre toamnã este internat la santoriul “Casa Diaconeselor” din Bucuresti.

1936 În noaptea de 10 spre 11 martie, Ibrãileanu a pãrãsit lumea celor vii, la 12 martie corpul profesorului a fost incinerat si timp de un sfert de orã i s-a cantat andantele din Simfonia Nr.6 "Pastorala" de Ludwig van Beethoven.

[modifică] Cariera şi opera

Între 1890 şi 1895, Garabet Ibrăileanu frecventează la Universitatea din Iaşi cursurile Facultăţii de Filosofie, istorie şi literatură, concomitent urmează şcoala normală superioară. În timpul studiilor universitare, Garabet Ibrăileanu colaborează la diverse ziare şi reviste (Munca, Evenimentul literar, Lumea nouă etc.), cu articole având conţinut politic-social şi de orientare literară.

În 1908 a ocupat catedra de literatură modernă de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, pe care a servit-o până în 1934. Profesorul Ibrăileanu a reluat strălucita tradiţie a societăţii Junimea şi a revistei Convorbiri literare prin reunirea în jurul revistei Viaţa românească a scriitorilor cei mai însemnaţi ai epocii şi prin orientarea mişcării literare a vremii în direcţia creaţiei de caracter specific, legată de realităţile naţionale contemporane. Spiritul democratic al lui Garabet Ibrăileanu a ferit poporanismul, în cei 10 ani de existenţă, din prima serie a revistei Viaţa românească, de excese ca şi de exclusivism, permiţând scriitorilor importanţi ai epocii, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Tudor Arghezi etc. să-şi dezvolte liber activitatea.

[modifică] Criticul literar

Opera critică a lui Garabet Ibrăileanu, al treilea moment important în critica românească, poate fi privită ca o sinteză a direcţiilor anterioare ilustrate de Titu Maiorescu şi C.Dobrogeanu-Gherea. Întâia lucrare importanta a lui Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească (1908) este un eseu sociologic. Autorul analizează geneza formelor culturii în România, luând ca documente operele scriitorilor mai însemnaţi din perioada 1840-1880, adică din momentul apariţiei revistei lui Mihail Kogălniceanu, Dacia literară - unde se afirmă pentru întâia oară spiritul critic, condamnându-se literatura de imitaţie şi se atrage atenţia asupra necesităţii reprezentării caracterului naţional - până la constituirea statului român modern, când România a luat fizionomia unui stat european. Această operă a lui Ibrăileanu, de o cuceritoare vioiciune dialectică, conţine obsevaţii pătrunzătoare asupra atitudinii principalilor scriitori români faţă de formele de civilizaţie şi cultură dintr-un proces de patru decenii de dezvoltare, trecând prin revoluţia burghezo-democrată de la 1848, Unirea Principatelor şi dobândirea independenţei naţionale.

Următoarele volume de critică, Scriitori şi curente (1909), Opera literară a d-lui Vlahuţă (1912), Note şi impresii (1920), După război (1921), Sciitori români şi străini (1926), Studii literare (1930) conţin observaţii mereu valoroase despre clasici (Cârlova, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale) sau despre contemporani la impunerea cărora Ibrăileanu a contribuit (Sadoveanu, I.Al. Brătescu-Voineşti, Gala Galaction, G. Topârceanu, Demostene Botez, Mihai Codreanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Henriette Ivonne Stahl). Observaţia despre caracterul filosofic al romanţelor lui Eminescu, despre caracterul de nuvelă al basmelor lui Creangă, despre semnificaţia numelor comice din teatrul şi proza lui Caragiale, sublinierea lirismului prozei lui Sadoveanu, a psihologiei inadaptatului din proza obiectivă a lui Brătescu-Voineşti, autoironiei lui Topârceanu, sincerităţii lui Demostene Botez, a pozei rostadiene din sonetele lui M.Codreanu, a creaţiei de tipuri din proza de evocare a copilăriei a lui Ionel Teodoreanu au devenit apoi locuri comune ale criticii, circulând detaşate de autor, ca nişte adevăruri necesare.

Două eseuri originale, de răsunet ale lui Ibrăileanu sunt Literatura şi societatea, apărut ca introducere la teza de doctorat Opera literară a d-lui Vlahuţă şi, respectiv, Creaţie şi analiză din volumul Studii literare.

În cel dintâi, criticul aruncă o lumină nouă asupra raportului dintre artist şi societate prin teoria selecţiei, insistând asupra corespondenţei dintre idealul artistic şi aspiraţiile publicului la un moment dat, relaţie care explică soarta plină de peripeţii a artistului de geniu, totdeauna receptat printr-o latură a creaţiei sale şi succesul sau insuccesul artistului conformist.

În cel de-al doilea, Ibrăileanu stabileşte, referindu-se la romanul contemporan, două tipuri mai răspândite, unul constând din prezentarea comportării eroilor, a faptelor lor, şi altul constând din comentarea stărilor sufleteşti, altfel spus romanul narativ şi romanul analitic, romanul epic şi romanul liric sau romanul obiectiv şi romanul subiectiv. Disociaţiile lui Ibrăileanu între creaţie şi analiză, bogat exemplificate, arată avantajele şi dezavantajele celor două procedee, lămurind câteva din misterele capodoperei.

Un volum de aforisme privitoare la conduita înţeleptului privind viaţa (1930) şi un roman de analiză a sentimentului iubirii Adela (1933), clasic în literatura noastră, încheie activitatea lui Garabet Ibrăileanu. Pentru multilaterala sa activitate, Academia Română l-a ales membru postmortem. Garabet Ibrăileanu a rămas în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut drept un profesor impecabil, impunător şef de cenaclu, om de o rară distincţie sufletească, prieten de neuitat, intelectual de o elevată ţinută, a cărui operă se constituie într-un moment remarcabil în istoria criticii româneşti.