Dario Fo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dario Fo

Dario Fo (n. Sangiano, Italia, 24 martie 1926) este un scritor, scenograf, dramaturg, pictor, actor şi regizor italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1997. Faimos atât pentru textele teatrale de satiră politică şi socială, cât şi pentru implicarea în viaţa politică. Fo, ca actor, regizor, scenograf, damaturg, costumist, impresar al propriei companii teatrale (dar şi ca pictor) este cu siguranţă un om de teatru complet.

Într-un interviu acordat in 1962 declara cu ironie:

"Autorii neagă că aş fi un autor. Actorii neagă că aş fi un actor. Autorii îmi spun: tu eşti un actor care face pe autorul. Actorii îmi spun: tu eşti un autor care face pe actorul. Nici unii nu mă vor în propria categorie. Doar scenografii mă tolerează."

Cuprins

1 Motivaţia Juriului Nobel
2 Începuturile
3 Mistero buffo, Grammelot şi teatrul de naraţiune
4 Anii 80' şi 90'
5 După premiul Nobel
6 Opere importante
7 Legături externe

[modifică] Motivaţia Juriului Nobel

"...pentru că, urmând tradiţia bufonilor de curte medievali, ia în râs puterea, restituind demnitatea asupriţilor." (Academia Suedeză)

[modifică] Începuturile

Fiul lui Felice şi a Pinei Rota, copilări înconjurat de basmele bunicului şi de poveştile călătorilor şi meşteşugarilor. Studiază la Academia de Belle Arti Brera la Milano iar în 1950 începe să lucreze pentru radio şi televiziune ca autor de texte satirice şi actor. Pe 24 iunie 1954 se căsători cu Franca Rame la Milano, în bazilica Sf.Ambrozie. Din 1955 şi până în 1958 lucrează la Roma în industria cinematografică.

Din 1958 şi până în 1968, Fo şi soţia, care între timp fondară Compania Dario Fo - Fraca Rame, pregătesc o serie de "momente" pentru spectacolul de varietăţi (pentru RAI -Radioteleviziunea Italiană) Canzonissima. Cenzura intervine atât de deseori, încât fu abandonată în favoarea teatrului.

Comediile produse între 1959 şi 1961 aveau structura unei farse dilatate şi îmbogăţite cu elemente de satiră. Cu o atitudine critică faţă de ceea ce el numea "teatru burghez", Fo începu să facă spectacole în locuri nn convenţionale: în piaţe, case ale poporului, fabrici, unde , desigur, întâlneşte un public diferit, format mai ales din clase sociale umile.

[modifică] Mistero buffo, Grammelot şi teatrul de naraţiune

În 1968 este fondat grupul teatral Noua Scenă ("Nuova Scena") cu obiectivul de a reveni la rădăcinile populare ale teatrului şi la valoarea sa socială. Reprezentaţiile erau organizate în ambiente alternative iar preţul biletelor era foarte redus. În 1969 Fo prezentă cu mult succes Mistero Buffo. În anni '70, Dario Fo se declară de partea unor organizaţii extraparlamentare şi fondă colectivul La Comune prin intermediul căruia încercă, cu mare pasiune, să stimuleze teatrul d"de stradă". 1070 este anul premierei spectacolului Moartea accidentală a unui anarhic. În această perioadă Fo şi soţia, Franca Rame, vor reveni în televiziune pentru un ciclu intitulat Teatrul lui Dario Fo. Această serie îl va face să fie cunoscut şi apreciat de marele public. TItlurile propuse sunt: Mistero Buffo, care deschide ciclul, Settimo: ruba un po' meno, Izabela, trei caravele şi un pălăvrăgiu şi Vorbim despre femei , ultimul interpretat de Franca Rame. Nedezamăgind publicul obişnuit cu o atitudine revoluţionară, nereverenţioasă, Mistero Buffo atrase atenţia Vaticanului care, prin vocea cardinalului Poletti critică dur limbajul transgresiv care domneşte în toate spectacolele cuplului de artişti.

[modifică] Anii 80' şi 90'

Teatrul lui Fo posedă caracteristica de a surprinde actualitatea chiar şi în subiecte care par departe la prima vedere; o altă constantă este anticlericalismul, elemente evidenti în comedia din 1989 Papa şi vrăjitoareaşi în 1991 Johan Padan la descoverirea Americilor. Scânteia este abrogarea de către guvern, a unei noi legi în privinţa traficului şi consumului de droguri; ca întotdeauna structura este a farsei iar victima satirei este miopia demonstrată de guvern în scrierea legii cu sprijinul Bisericii.

[modifică] După premiul Nobel

În ultimii ani, producţia lui Fo a continuat să urmărească cele două străzi paralele: comedia farsă (Diavolul cu ţâţe, 1997) şi monologul construit după modelul arhetipului Mistero buffo (de la Lu santo jullare Francesco din 1999 la spectacolul-lecţie Templul oamenilor liberi din 2004). Insediarea celui de-al doilea guvern Berlusconi l'a înpins din nou către texte civile şi politice, concretizate în spectacolele satirice chiar despre Silvio Berlusconi, de la Ubu rois, Ubu bass până la Bicefalul anomal, scrisă împreună cu Franca Rame.

În 2006 Universitea 'La Sapienza' din Roma îi acordă titlul de doctor honoris causa (doar Dario Fo, Luigi Pirandello şi Eduardo de Filippo au avut această prestigioasă recunoaştere).