Călin Popovici
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Călin Popovici - (n. 1910 - d. 1977), astronom, astrofizician, geodez, ales post-mortem membru al Academiei Române(1990)
Profesorul Călin Popovici, care a ocupat o poziţie specială printre oamenii de ştiinţă din generaţia sa, caracterizat prin pasiunea sa extraordinară pentru astronomie, prin seria de cercetări şi prin anvergura proiectelor şi rezultatelor sale, a pus fundamentul cercetărilor de fizică solară, de fotometrie a stelelor şi geodezie spaţială în România. El este cel care pentru prima dată a început predarea astrofizicii generale şi a fizicii solare la Universitatea din Bucureşti.
Profesorul Călin Popovici a iniţiat colaborări internaţionale care au permis cercetătorilor de la Observatorul Bucureşti să participe la multiple programe şi conferinţe sau stagii în străinătate, în ciuda dificultăţilor din aceea vreme.
Vocaţia sa pentru astronomie a început din timpul copilăriei sale. A explicat în memoriile sale intenţia pe care a avut-o, de a o publica într-o carte intitulată: “Lumini şi umbre” : “Dacă mă întreb în ce moment s-a născut pasiunea mea pentru astronomie, căreia i-am dedicat toată viaţa mea, răspunsul vine din adolescenţa şi copilăria mea din care primesc lumini slabe.” Primele amintiri despre astronomie sunt legate de o lunetă de marinar cu care el a privit seara cerul plin de stele din grădina casei sale. Spectacolul l-a fascinat ”mai ales prin sentimentul de imensitate, infinit şi eternitate ” pe care i l-a inspirat. La 12-13 ani el citea “Jurnal de ştiinţe şi călătorii” şi cărţile lui Victor Anestin, precum şi alte cărţi care depăşeau nivelul vârstei sale. Mărturisea că: “Activitatea mea astronomică s-a dezvoltat când tatăl meu mi-a cumpărat o lunetă Secretan de 80 mm pe care am primit-o alături de un trepied masiv, direct din Franţa, într-o cutie din lemn de nuc”. Cu această lunetă, elevul Călin Popovici a observat şi a desenat petele solare. De asemenea, a observat marea opoziţie a planetei Marte şi a stelelor variabile prin metoda Argelander. El a trimis observaţiile sale asupra stelelor variabile la asociaţia astronomilor din Lyon-Franţa, unde aceştia le-au publicat în buletinul Observatorului şi le-au trimis de asemenea la colegiul Harvard.
Elevul şi astronomul amator Călin Popovici a scris şi despre observaţiile sale solare şi stelare în revista :”Amicii cerului”, editată de Alex Robescu Pollux, în Bucureşti. Călin Popovici cu fratele său şi câţiva amici (Cristofor şi Negoiţă), au fondat la Galaţi, o Asociaţie de Astronomi Români, cu ajutorul profesorului Constantin Pârvulescu. Printre personalităţile care l-au influienţat pe Călin Popovici se pot menţiona Camille Flammarion, evocat de către dânsul în buletinul astronomilor din Galaţi, abatele Moreux, Angelo Secchi şi de asemenea Victor Anestin. “Motivul pentru care eu am devenit un profesionist” scria Călin Popovici “nu îl datorez doar acestora ci şi anturajului şi mai ales dispoziţiei morale interioare, deoarece nu am vrut să trădez pasiunea mea din tinereţe, şi am perseverat-o în timp ce alţii au făcut-o doar în grabă (asemenea fratelui meu) sau ca alţii care, uitând pasiunile din tinereţea lor, au urmărit scopurile materiale. Această nevoie interioară de constanţă şi principialitate mi-a produs şi unele neplăceri mai târziu dar eu am considerat că devotamentul faţă de munca pe care eu o iubesc şi pe care eu o cred superioară în societatea care mă înconjoară, reprezintă datoria supremă”.
El nu şi-a ascultat tatăl care vroia să-l vadă inginer sau bancher, dar având încredere constantă în ideile sale, el a urmat studii de astronomie. După ce şi-a terminat studiile liceale, invitat de către Observatorul din Lyon, Călin Popovici a plecat în Franţa, în 1928, cu dorinţa de a urma Universitatea:”dar nu am putut rămâne printre străini mai mult de două luni” spune el. Reîntors în ţară, el va urma Universitatea din Bucureşti.
Ne povesteşte despre iluştrii săi profesori :”Ţiţeica m-a învăţat geometria, Pompeiu mecanica, Davidoglu analiza şi David Emmanuel teoria funcţiilor. Cât despre astronomie, aici domnea cel care a fost primul meu profesor de specialitate, Nicolae Coculescu, cu ţinuta sa mândră.” Călin Popovici şi-a început cariera sa de astronomie, ca profesionist la Observatorul din Bucureşti în 1930 pe când era încă student în anul III. A trecut prin toate etapele ierarhice: observator–calculator, preparator, asistent, şef de lucrări, până în 1947, când postul său a fost suprimat ,dar apoi a fost reînfiinţat în 1949. În această perioadă Călin Popovici a fost profesor în învăţământul liceal.
Intre 1945-1947 Călin Popovici a colaborat cu revista” Revue des Etablissments Royales” prin articole de astrofizică şi de cosmologie sau de cultură. Şi-a obţinut doctoratul în 1949, la Bucureşti, cu o teză care trata probleme legate de mişcarea Soarelui în sistemul local de mişcări proprii de stele.
A început să predea astrofizica la Facultatea de Fizică şi Matematică din Bucureşti. Între 1952-1961 a predat astronomia geodezică şi cartografia la Academia Militară Tehnică, unde a fost numit profesor universitar. În 1961 s-a transferat la Institutul de Construcţii unde preda şi cursuri de gravimetrie. Preda fizica solară la Universitatea Bucureşti şi Facultatea de Matematică, înainte de 1957. Cu intuiţie şi avânt, urmărind evoluţia ştiinţei din lumea întreagă, profesorul Călin Popovici a propus achiziţionarea de instrumente şi organizarea de observaţii solare regulate la Observatorul din Bucureşti începând cu anul 1955. Rezultatele observaţiilor solare au fost publicate într-un buletin anual: Observaţii solare (Observations solaires), începând cu anul 1955.
Prin punerea în funcţiune a unui telescop Cassegrain de 50/ 750 cm, în 1962, Călin Popovici a iniţiat şi observaţii de stele variabile, utilizând astfel experienţa acumulată pe parcursul unui stagiu pe care l-a făcut în Germania. Cu aceste două domenii el a pus fundamentul secţiei de astrofizică de la Observatorul din Bucureşti împlinindu-şi astfel visele din tinereţe. În 1957, după lansarea primului satelit artificial profesorul Călin Popovici a anexat secţiei de astrofizică o staţie pentru observarea sateliţilor. A introdus noi metode de lucru pentru observarea sateliţilor: determinarea înălţimilor şi coordonatelor geometrice, studiind astfel parametrii atmosferei terestre – lucrarea sa “Utilizarea sateliţilor artificiali ai Terrei în geodezie” a fost prezentată la al XIII –lea Congres de Astronautică de la Varna. Dar principala sa contribuţie la studiul sateliţilor a reprezentat-o metoda “cercului de simultaneitate”, cu care a determinat în 1962, prima direcţie spaţială în Europa, între Bucureşti şi Potsdam. Metoda sa a fost aplicată cu succes în Franţa, Germania şi Rusia şi a primit drept recompensă premiul “Gheorghe Lazăr” al Academiei Române în 1966. Călin Popovici a participat la numeroase congrese internaţionale şi a fost de asemenea membru a câtorva organizaţii notabile. Ca şi delegat naţional în cadrul Comitetului Internaţional de Cercetări Spaţiale (COSPAR) a lucrat în comisia 1C, referitoare la geodezie şi geodinamică cu sateliţi.
El a organizat programe speciale şi în cadrul colaborărilor cu organizaţia Intercosmos. Cu ocazia eclipsei totale de soare, la 15 februarie 1961, profesorul a pregătit proiecte pentru observarea formelor coroanei solare în lumină albicioasă, H–alpha şi la undă verde (5303 Å) şi de asemenea observaţii polarimetrice asupra coroanei. Prezenţa norilor a permis obţinerea a 5 fotografii a coroanei solare cu ajutorul unui avion, aceste fotografii permiţându-i studiul luminii şi formei coroanei.
Călin Popovici a publicat, singur sau în colaborare, cărţi detaliate şi rezultate ale observaţiilor asupra acestor probleme. Profesorul Călin Popovici a creat noi domenii de cercetare astronomică în România prin organizarea secţiei de astrofizică din cadrul Observatorului Bucureşti. El a fost în mod constant ajutat de academicianul Gheorghe Demetrescu, directorul Observatorului în aceea perioadă. Gheorghe Demetrescu spunea despre colaboratorul său: "Fără îndoială că domnul Călin Popovici este specialistul nostru cel mai bine pregătit în probleme de astrofizică şi de asemenea şi în calitate de profesor sau organizator şi coordonator de lucrări în acest domeniu." Datorită dezvoltării astrofizicii în ţara noastră, profesorul Călin Popovici avea în proiect construcţia unui nou Observator Naţional de Astrofizică în afara oraşului. Din păcate, el nu a găsit înţelegere printre persoanele responsabile la aceea vreme. Schimbările organizatorice, prin trecerea Observatorului de sub direcţia Academiei Române, mai întâi la Ministerul de Învăţământ, în 1947 apoi la Institutul de Fizică Atomică, în 1977, a determinat ca acest proiect să nu se realizeze. Profesorul Călin Popovici a părăsit această lume în 1977, lăsând în urmă un colectiv de 18 cercetători în secţia de astrofizică a Observatorului şi 140 lucrări ştiinţifice. Secţia de astrofizică a fost suprimată până în 1990, când Observatorul a devenit componentă principală a Institutului de Astronomie al Academiei Române.
Călin Popovici a fost un adevărat profesor şi creator de şcoală, deoarece “ astronomia este prima ştiinţă şi modelul perfect pe care trebuie să-l posede mintea fiind oferit inteligenţei umane avide de explicaţii şi previziuni”. Rezultatele sale excepţionale au fost recunoscute în schimbul titlului de academician post-mortem pe care Academia Română i l-a acordat în anul 1990.
