Al treilea conciliu de la Constantinopol
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sinodul al VI-lea ecumenic de la Constantinopol - sau Al treilea conciliu de la Constantinopol - s-a desfăşurat în anii 680-681. El a fost iniţiat de către împăratul Constantin al IV-lea, care a cerut lui Donus, papa Romei, să trimită o delegaţie la o adunare a teologilor din Vest şi din Est, astfel încât să se ia o decizie finală privind monoteliţii. Delegaţia a fost trimisă după ce – în prealabil, papa Agaton, succesorul papei Domus, a prezidat un sinod în cursul căruia s-a elaborat o profesiune de credinţă în care s-a condamnat monotelismul.
Lucrările au fost conduse de patriarhul Gheorghe al Constantinopolului şi la sesiuni au luat parte 174 de episcopi.
În lucrările elavorate se reafirmă valabilitatea Crezului elaborat la Niceea şi la Constantinopol, se redă textul Crezului de la Niceea şi Constantinopol (versiunea revizuită la Calcedon) şi se reinterzice modificarea textului.
Erezia combătută a fost monotelismul, care afirma că deşi Iisus din Nazareth avea două firi – cea divină şi cea omenească – totuşi ar fi avut o singură voinţă. În textul elaborat se arată clar că «noi proclamăm în el în mod egal două voinţe naturale sau două voi şi două principii naturale de acţiune care nu se supun nici unei diviziuni, nici unei schimbări, nici unei împărţiri, nici unei confuzii, în acord cu învăţătura Sfinţilor Părinţi».
O altă contribuţie a sinodului a fost stabilirea Pentarhatului (format din episcopiile Romei, Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului).
