Legenda aurea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Legenda Aurea, intitulată iniţial Legenda Sanctorum, a fost una dintre cărţile cele mai de succes din întregul ev mediu creştin. Autorul său, dominicanul Jacoppo da Voragine, ulterior arhiepiscop de Genova, şi-a intitulat lucrarea legendă din simpla sa menire de a fi citită şi nu din cauză că ar fi conţinut povestiri fantastice. Cartea a fost ulterior numita aurea din cauza conţinutului său de preţ. Impresionanta culegere (atât prin dimensiuni cât şi prin impact), a fost redactată în jurul anului 1260 în limba latină. Deşi tradusese deja Biblia in italiana vernaculară, da Voragine a ales latina pentru noua sa colecţie de legende ale sfinţilor pentru a le face larg accesibile. Manuscrisul original numără peste 350 de pagini şi conţine o introducere (despre interpretarea simbolica a diviziunii quadripartite a anului), 182 de capitole dedicate fiecare unui sfânt sau unei sărbători, aranjate conform cronologiei liturgice. Legenda Aurea a câştigat o binecunoscuta dominanţă în cadrul literaturii hagiografice ulterioare. Peste 900 de manuscrise s-au păstrat, unele decorate cu miniaturi şi caligrafii deosebite. Între 1470 şi 1530 a fost cea mai tipărită carte în Europa, şi probabil cea mai citită, după Biblie. Intenţia lui Voragine a fost aceea de a pune la un loc toate informaţiile anterioare despre vieţile sfinţilor, exprimându-şi uneori părerea de istoric asupra veridicităţii acestor informaţii. Autorul a dorit înainte de toate să convingă de autenticitatea povestirilor sale, aducându-le în acelaşi timp la cunoştinţa tuturor. Legenda Aurea era destinată lecturării cu voce tare în mănăstiri, biserici sau urma să constituie o bază pentru predicatori. Şi a fost într-adevăr un succes, câştigând recunoaştere deplină şi autoritate imbatabilă în domeniu. Versiunile sale asupra legendelor hagiografice şi-au făcut loc în conştiinţa populară şi au stat la baza a nenumărate reprezentări artistice. Autenticitatea unei legende pentru Voragine nu se baza atât de mult pe vechimea sau pe autoritatea tradiţiei cât pe aprecierea arătată de Biserică . Un alt aspect important de semnalat este intenţia pregnantă a autorului de a se folosi de aceste legende pentru a ilustra doctrina catolică. În acest sens, interpretările şi explicaţiile sale au un caracter doctrinal uşor de sesizat şi pe alocuri aproape facil.
[modifică] Bibliografie
- Jacopo da Voragine, Legenda Aurea, ed Giovanni Paolo Maggioni, Firenze Edizioni del Galluzzo, 1998
- Pere Herve Savon, introduction to Jacques de Voragine, La Legende Doree, trad. M. Roze, Paris: Garnier-Flammarion, 1967
- Mary-Ann Stouck ed., Medieval Saints. A Reader, Broadview Press, 1999, p.534
