IRC
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
IRC este un acronim pentru Internet Relay Chat (Comunicare instantanee prin Internet).
IRC reprezintă precursorul actualelor sisteme de comunicare instantanee (ICQ, Yahoo! Messenger, MSN Messenger, AIM etc.), dar deşi a pierdut în popularitate datorită faptului că este exclusiv text, pe când sistemele actuale permit iconiţe grafice(emoticons), audio şi video conferinţe etc., IRC este totuşi folosit în continuare pe o scară relativ largă.
Pentru a comunica cu alţi utilizatori IRC, este nevoie de un client IRC (mIRC este cel mai popular client pentru Windows) pentru conectarea la un server IRC (în general pe un anumit port între 6667 şi 7000). O dată ce conexiunea a reuşit, se poate alege unul sau mai multe canale de discuţii. Acestea sunt zone care grupează utilizatori cu interese şi subiecte de discuţie comune.
Canalele sunt moderate de către operatori, care veghează la buna desfaşurare a discuţiilor. De exemplu, ei pot interzice accesul unui utilizator care are un limbaj neadecvat sau care face reclamă altui canal.
În momentul in care un utilizator tastează un mesaj, acesta este văzut implicit de către toţi utilizatorii conectaţi pe canalul respectiv. Utilizatorul poate decide însă să trimită un mesaj în particular doar unui alt utilizator.
IRC poate servi şi la transferul de fişiere între utilizatori, prin protocolul DCC (Direct Client-to-Client).