Supernovă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Resturile supernovei Kepler

Supernova, (din lat. superus, "mai sus" şi novus, "nou"), este o stea variabilă din clasa novelor, dar având o strălucire de sute de ori mai mare decât a novelor.

O stea creşte enorm în volum după epuizarea combustibilului său nuclear. Evoluţia tuturor stelelor masive a căror masă depăşeşte 8-10 mase solare se încheie printr-un fenomen spectaculos ce constă în explozia şi spulberarea lor. Luminozitatea unei supernove este de aproximativ 10 miliarde de ori mai mare ca cea a Soarelui, iar durata maximă de strălucire este de câteva zeci de zile. Dimensiunile exploziei sunt de 15-75 ori diametrul Soarelui. Învelişul stelei de aproximativ 10³⁰ g este expulzat cu o viteză de 300-1.500 km /s.

Resturile supernovei din Cassiopeia

Diametrul corpului ceresc rămas după fragmentarea stelei este de câteva zeci de kilometri, fiind dependent şi de masa iniţială, iar densitatea sa este mult mai mare decât cea a unei stele "pitice albe". Compoziţia chimică a învelişurilor expulzate de o supernovă este un amestec de elemente grele.

În funcţie de prezenţa hidrogenului, supernovele sunt de două tipuri:

supernove de tip I, la care nu este identificată prezenţa hidrogenului,
supernove de tip II, la care se poate identifica prezenţa hidrogenului.

Energia pierdută de o supernovă este de aproximativ 10⁴⁹ ergi, fiind cu patru ordine de mărime peste cea de la nove, iar viteza de expulzare a învelişului este de peste 10.000 km /s pentru o supernovă de tip I şi 5.000 km /s pentru o supernovă de tip II. Explozia supernovei de tip I produce împrăştierea totală a stelei, iar explozia celei de tip II duce la formarea unui pulsar în centrul stelei. Numărul exploziilor de supernovă poate fi apreciat după numărul total al pulsarilor cunoscuţi. Ultima supernovă din galaxia noastră a fost înregistrată în 1604. La 23 februarie 1987 a explodat o stea din Norii lui Magellan.