Spineni, Olt

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Spineni


[[Imagine:\|80px\|Stemă]]

Judeţ

Olt

Atestare

Primar

Ion Din, PSD, din [[|]]

Suprafaţă

km²

Populaţie ([[|]])

2 318

Densitate

loc./km²

Amplasare

44°42′0″N, 24°34′0″E

Sate

Alunişu, Cuza Vodă, Davideşti, Optăşani, Profa, Spineni, Vineţi.

Cod poştal

{{{cod-poştal}}}

Sit web

ro [ ]

{{{note}}}

Comuna Spineni este situată în nord-estul judeţului Olt la graniţa acestuia cu Judeţul Argeş, la 45 km de capitala acestuia Slatina.

[modifică] Situarea, suprafaţa şi vecinii comunei

Comuna este situată pe paralela de 44º şi 40' latitudine nordică şi pe meridianul 25º şi 34' longitudine estică având ca vecini comunele Făgeţelu la nord, Tătuleşti la sud, Bărăşti şi Vedea la est şi Poboru şi Leleasca la vest. Ea se întinde pe o lungime de 50 km având, la 30 decembrie 1994, o suprafaţă de 7.395 ha din care: 5.584 ha teren agricol (4.476 ha teren arabil, 676 ha păşuni, 432 ha vii şi livezi) şi 1.811 ha teren neagricol (148 ha intravilan, 1.468 ha pădure, 195 ha teren nefolosibil - drumuri, ape, râpi ş.a. -).

Populaţia comunei este de 2.318 locuitori, dintre care 1100 de sex masculin şi 1218 de sex feminin (1 iulie 2001), în totalitate de etnie română (conform datelor oferite de Consiliul Judeţean Olt), cu o densitate de 31,2 locuitori/km² (1997).

[modifică] Localităţile componente

Conform reformei administrative din februarie 1968, comuna Spineni are în componenţă 7 sate:

Alunişu, reşedinţa comunei.

Cuza Vodă.

Davideşti.

Optăşani.

Profa.

Spineni.

Vineţi.

[modifică] Istoricul comunei

Cele mai vechi urme de vieţuire umană pe teritoriul actual al comunei au fost găsite pe Valea Vedei şi constau din trei piese de piatră şlefuită datate din perioadele Paleoliticului inferior şi Musterianului. Având în vedere că aceste piese au fost găsite în stratul de aluviuni iar alte zece astfel de piese au mai fost identificate de-a lungul aceleiaşi văi se poate trage concluzia că acestea au fost aduse de ape. Totuşi săpături arheologice sau cercetări amănunţite nu au fost întreprinse până astăzi, astfel încât nu poate fi precizat cu exactitate provenienţa acestor unelte.

În 1990 se fac cercetări arheologice sumare în punctul "Moara lui Iovescu", în satul Vineţi şi sunt găsite urme de locuinţe pe două nivele de locuire: din secolul al IV-lea şi secolele al VI-lea şi al VII-lea. Din nefericire lucrările nu au continuat şi anii ulterior căci terenul a fost parcelat şi redat agriculturii.

Prima atestare documentară a satului Spineni este datată 20 mai 1515 când voievodul Neagoe Basarab dăruieşte lui Manea Vulpariul (important nobil al începutului de secol al XVI-lea) jumătate din ocina Popei din Spineni. Identificarea exactă cu localitatea Spineni din judeţul Olt este iarăşi discutabilă căci mai pot fi identificate, în acel secol, alte localităţi Spineni şi în judeţele Dolj, Muscel, Mehedinţi.

Prima atestare documentară sigură a locuirii acestor zone apare în hrisovul din 27 iunie 1529 prin care Moise, voievodul Ţării Româneşti întăreşte nişte ocine Mănăstirii Govora iar printre boierii trimişi să cerceteze actele şi să depună mărturie apar şi Radul şi Stoian din Aluniş. Ori dacă erau stăpânii, desigur că existau şi supuşii.

La începutul secolului al XVII-lea pământurile megieşilor încep să fie cumpărate de diverşi nobili, pentru ca, până la sfârşitul secolului practic întreaga suprafaţă să devină, fie boieresc, fie mănăstiresc.

Printre cei care au stăpânit părţi de moşie sau sate în comună amintim pe Diicu (I) Buicescul, nepotul lui Matei Basarab stăpânind satul Profa; Radu Fălcoianu, însurat cu strănepoata lui Diicu Buicescul; Barbu Văcărescu, fiul lui Enăchiţă Vacărescu; Hamza din Spineni, important boier de la curtea voievodului Radu Şerban; Drăghici Cantacuzino, fiul mai mare al stolnicului Constantin Cantacuzino, cel ucis la Snagov etc.

Începând cu secolul al XIX-lea satele comunei încep să apară în toate hărţile şi catagrafiile Ţării Româneşti.

Comuna este preluată de autorităţile austriece după anexarea Olteniei în 1718 reorganizând cele 5 judeţe în plase, unitate teritorial-administrativă preluată ulterior şi de autorităţile muntene, apoi cele ale României (până în 1950). Satele comunei, în timp, au făcut parte din diverse plase (din 1911 se găsesc toate satele în Plasa Spineni), apoi, după reorganizarea în raioane şi regiuni, au intrat în componenţa raionului Vedea.

Din 1864 până în 1950 se constituie primării în satele Alunişu, Spineni şi Profa, iar după 1950, prin legea de reoganizare a localităţilor, satul Profa este înglobat comunei Alunişu, care, la rândul ei, la reforma administrativă din februarie 1968 este unită cu comuna Spineni păstrând numele acesteia din urmă.

Locuitorii participă activ la cele mai importante evenimente şi conflicte ce marchează evoluţia şi formare României moderne. Astfel în Războiul de Independenţă îi găsim concentraţi într-o unitate a Batalionului II din Regimentul 3 Olt, lăsând jertfe la asaltul redutei Griviţa II. În timpul răscoalei din 1907 în Alunişu sunt atestate execuţii ale unor răsculaţi, numărul probabil fiind de 26, dintre care 7 formau delegaţia sosită pentru a incita oamenii.

[modifică] Geografia, hidrografia şi solurile

Comuna Spineni este situată într-o zonă geografică ce face trecerea de la Podişul Getic la Câmpia Română, pe Podişul Spinenilor, având altitudinea de peste 180 m cu cea mai înaltă cotă, Piscul Dobrei (383 m). Solul este de tip podzol degradat, cel mai sărac dintre toate tipurile de pământ arabil. Din acest motiv economia agrară este concentrată pe luncile râurilor sau în văi (Lunca Vezii, Valea Mârghiei etc.) căci materiile nutritive sunt asigurate de topirea zăpezilor şi torentele ce se se scurg prin acestea, formând un sol destul de bun pentru agricultură.

Hidrografia comunei este săracă fiind compusă din râuri şi pârâuri ce vara, de cele mai multe ori seacă, fiind alimentate de izvoare sărace, de precipitaţii şi, primăvara, de torentele cauzate de topirea zăpezii. Principala apă curgătoare este Râul Vedea ce are ca afluenţi mai multe astfel de văi şi pârâuri (Ciorâca, Alunişul, Teiuşul, Corbul etc.). Pe firul apei acestor râuri s-au format adâncituri şi iazuri ce vara rămân pline de apă fiind utilizate la adăpatul vitelor şi pescuit.

[modifică] Flora şi fauna

Structura geologică, precum şi relieful, au marcat, în mod normal, vegetaţia ce este compusă din iarbă grasă (firuţă), pe platourile folosite ca păşuni, precum şi din crânguri şi păduri formate din arbori ce produc diverse fructe utilizate de localnici: pere, mere pădureţe, măceşe, porumbe, coarne, alune, păducel etc. În arealul satului Optăşari se află o parte a rezervaţiei forestiere de gârniţă Seaca-Optăşari întinsă pe aproximativ 124ha. Alături de acest arbore vegetează şi gorunul, unele elemplare având peste un secol vechime.

Fauna este compusă din diferite specii de animale sălbatice (vulpea, lupul, mistreţul, dihorul de stepă, viezurele, hârciogul, pisica sălbatică) şi din păsări (ciocârlia de câmpie, privighetoarea, cucul, fazanul, bufniţa, etc.) specifice zonei de deal. Bălţile au de asemenea o mare varietate de peşti (carasul, crapul, roşioara ş.a.) iar în albia râului Vedea se întâlneşte nisiparniţa.

[modifică] Drumuri, monumente şi utilităţi

Satele comunei sunt conectate cu restul localităţilor ţării doar prin drumul judeţean 703, având o lungime de 28 km (pe teritoriul comunei), dintre care asfaltaţi 7 km iar 21 km fiind modernizaţi. Restul căilor de comunicaţie este format din drumuri de ţară şi poteci fiind accesibile doar pe jos, cu bicicleta sau şareta. Cea mai apropiată gară este cea de la Drăgăşani la circa 25 km de centrul comunei.

Ca monumente pot fi amintite bisericile din satele comunei, majoritatea ctitorii ale începutului de veac al XIX-lea, remarcându-se biserica din Alunişul, cu hramul "Cuvioasa Parascheva", ctitorie din anii 1812-1813 a logofătului Ştefan Bellu.

[modifică] Personalităţi născute în comună

Ilie Popescu-Spineni (n.14 octombrie 1894, Cuza-Vodă, j. Olt - d. 29 septembrie 1964, Bucureşti), reputat profesor de drept, membru al "Societăţii Regale de Geografie" şi al Societăţii "Histoire du Droit" din Paris, conferenţiar de înaltă ţinută şi autor a circa 20 de lucrări de specialitate.

Ion Marin Iovescu (n. 6 august 1912, Vineţi, j. Olt - d. 9 august 1977, Bughea de Sus, j. Argeş, prozator şi nuvelist numit de Eugen Lovinescu "Creangă al Munteniei", debutează în 1936 cu romanul de factură realistă "Nuntă cu bucluc", urmat de alte două romane în aceeaşi manieră "O daravelă de proces" şi "Oameni degeaba" precum şi colaborări de succes în revistele literare cele mai apreciate ale vremii. După 1944 se retrage discret din viaţa literară, totuşi după 1970 mai publică alte trei volume de nuvele. Personaj boem şi insolit al literaturii române, Ion Marin Iovescu, trece, din păcate, aproape neobservat prin viaţa, ca şi prin literatura română pe care a slujit-o cu devotament.