Revoluţia Germană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Revoluţionari berlinezi, lângă cuiburile de mitralieră, noiembrie 1918

Revoluţia Germană, (cunoscută şi ca Revoluţia din Noiembrie), este denumirea generică a unei serii de evenimente care s-au petrecut în 1918-1919, culminând cu răsturnarea Kaiserului şi instaurarea republicii democratice. La fel ca şi în cazul Rusiei, revoluţia nu a fost condusă de un partid politic, iar consiliile muncitorilor şi soldaţilor, similare cu sovietele ruseşti, au pus mâna pe putere în toată ţara. Evenimentele din acea perioadă continuă să polarizeze chiar şi în zilele noastre Stânga, unul dintre motive fiind utilizarea de către guvernul social-democrat a unitaţilor paramilitare Freikorps ale Dreptei împotriva rebeliunii spartachiste de extrema stângă.

Ca şi Revoluţia Rusă, Revoluţia Germană a apărut ca o consecinţă a situaţiei dezastruase a ţării de la sfârşitul primului război mondial. Înfrângerea armatei de sub comanda supremă a lui Erich Ludendorff a declanşat o criză politică. Puterea a fost preluată de liberalul Max von Baden. Deşi cel mai important partid al muncitorilor, Partidul Social-Democrat (PSDG), participa la guvernare, acest lucru nu a putut împiedica rebeliunea.

Revolta a început în Kiel, pe 4 noiembrie 1918, când 40.000 de marinari şi soldaţi din infanteria marină au preluat puterea în port în urma dezvăluirii unor planuri ale Staului Major al Marinei de executare a unui atac împotriva marinei britanice, în condiţiile în care era evident că războiul era pierdut. Începând cu 8 noiembrie, Sfaturile (Sovietele) Muncitorilor şi Soldaţilor au cucerit puterea în cea mai mare parte a Germaniei de vest, ceea ce a dus la formarea aşa numitei Räterepublik (Republica Sfaturilor (Sovietelor) ). Kaiserul a fost forţat să abdice pe 9 noiembrie, astfel sfârşindu-se monarhia germană. Partidul Social Democrat a fost propulsat la conducerea noii republici alături de aliatul mult mai radical, Partidul Social Democrat Independent din Germania (PSDIG).

Alianţa celor două partide s-a dezintegrat până la sfârşitul lunii decembrie 1918, când PSDIG a părăsit guvernul în semn de protest faţă de ceea ce ei considerau a fi compromisurile cu status quoul capitalist. Mai mult, o a doua mişcare revoluţionară condusă de comuniştii din Liga Startachistă a izbucnit în ianuarie 1919. Pentru a îi contracara pe comunişti, liderul social-democrat Friedrich Ebert a însărcinat miliţiile naţionaliste Freikorps să înăbuşe revoluţia. Cele mai faimoase victime ale operaţiunilor contrarevoluţionare au fost liderii spartachişti Karl Liebknecht şi Rosa Luxemburg, care au foast asasinaţi pe 15 ianuarie 1919. Până în mai 1919, stânga revoluţionară fusese înfrântă.

Revoluţia Germană a dus la instaurarea Republicii de la Weimar, o democraţie parlamentară care a fost zguduită de instabilitate şi polarizare, şi care a fost lovită de o serie de crize sociale, care au dus la dispariţia ei în 1933, când naţional-socialiştii conduşi de Adolf Hitler au cucerit puterea.