Regatul Roman
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Limbă oficială | Latină |
| Capitală | Roma |
| Guvern | Monarhie |
| Şef de stat | Rege |
| Consiliu consultativ | Senatul Roman |
| Legislatură | Adunarea curiată |
| Formare | 753 î.Hr. |
| Dizolvare | 510 î.Hr. |
| Primul rege | Romulus (753 î.Hr.-717 î.Hr.) |
| Ultimul rege | Lucius Tarquinius Superbus (535 î.Hr.-510 î.Hr.) |
| Stat precedent | niciunul (posibil Alba Longa sau Troia) |
| Stat succesor | Republica Romană |
| Fus orar | UTC +1 |
Regatul Roman (latină: Regnum Romanum) a fost organizarea de stat a Romei şi a teritoriilor sale de la fondarea oraşului în anul 753 î.Hr. de către Romulus până la expulzarea lui Lucius Tarquinius Superbus în 510 î.Hr. şi formarea Republicii Romane.
În legenda romană, când grecii au dus războiul împotriva oraşului Troia, prinţul troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterană către Italia şi a fondat Lavinium. Fiul său Iulus a mers mai departe, fondând oraşul Alba Longa. Din familia roială a Albei Longa au venit cei doi gemeni Romulus şi Remus, care au purces în fondarea oraşului Roma în 753 î.Hr..
Cuprins |
[modifică] Regii Romei
| Regii Romei | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Rege | Domnie tradiţională | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Romulus | 753 î.Hr.-716 î.Hr. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Numa Pompilius | 715 î.Hr.-674 î.Hr. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Tullus Hostilius | 673 î.Hr.-642 î.Hr. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Ancus Marcius | 642 î.Hr.-617 î.Hr. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Lucius Tarquinius Priscus | 616 î.Hr.-579 î.Hr. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Servius Tullius | 578 î.Hr.-535 î.Hr. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Lucius Tarquinius Superbus | 535 î.Hr.-510 î.Hr./509 î.Hr. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Articole în Guvernul Roman | |
|---|---|
| Regatul Roman | |
| Republica Romană | |
| Imperiul Roman | |
| Principate | Dominate |
| Imperiul de Apus | Imperiul de Răsărit |
| Sfântul Imperiu Roman | |
| Magistraţi obişnuiţi: | |
| Magistraţi extraordinari: | |
|
|
| Oficiali împuterniciţi - oficii, titluri, onorifice: | |
|
|
| Politică şi legislaţie: | |
|
|
| modifică | |
Înainte de împăraţii romani şi consuli, Roma a fost o monarhie guvernată de către regi (latină: Rex). Regii, excluzându-l pe Romulus, el fiind fondatorul oraşului, au fost fiecare aleşi de către poporul Romei pentru a servi pe viaţă, niciunul dintre aceştia bazându-se pe forţa militară pentru a câştiga tronul. Deşi nici o referinţa nu este făcută principiului ereditar în alegerea primilor patru regi, începându-se cu al cincilea, Tarquinius Priscus, moştenirea roială curgea prin rândurile femelelor regale ale regelui decedat. În consecinţă, istoricii antici afirmă că regele era ales pe baza virtuţilor sale, şi nu cea a descendenţilor.
Istoricii Romei antici îngreunează determinarea puterilor regelui din pricina faptului că făceau referire la acesta cu puterile omologilor săi republicani (şi anume consulii). Unii scriitori moderni consideră că puterea supremă a Romei rezida în mâinile oamenilor şi că regele era doar şeful executiv pentru Senat şi popor, în timp ce alţii susţin că regele poseda puterea suverană, iar Senatul şi poporul aveau doar un rol minor în privinţa puterilor sale.
Ce se ştie sigur este că numai regele deţinea dreptul de auspiciu din partea Romei ca Augurul său şef, iar nici un eveniment public nu putea executat fără voinţa zeilor, făcută cunoscută prin auspicii. Oamenii vedeau regele ca mediatorul dintre ei şi zei, privindu-l astfel cu respect religios. Aceasta făcea regele şeful religiei naţionale şi şeful religios executiv, având puterea de a controla calendarul roman, de a dirija toate ceremoniile religioase şi de a numi oficiile şi ofiţerii religioşi subalterni. A fost Romulus cel care a instituit augurii şi s-a crezut a fi cel mai bun augur dintre toate. De asemenea, regele Numa Pompilius a instituit Pontifii şi prin aceştia dogma religioasă a Romei.
Dincolo de autoritatea sa religioasă, regele era investit cu autoritate militară şi judiciară supremă prin uzul Imperiumului. Imperiumul regelui era acordat pe viaţă şi îl proteja pe acesta de a fi vreodată judecat pentru acţiunile sale. Ca singurul deţinător de Imperium în Roma la vremea respectivă, regele deţinea autoritate militară necontestată, fiind comandant suprem al tuturor legiunilor Romei. De asemenea, legile ce protejau cetăţenii de abuzul magistraţilor care deţineau Imperium nu existau în vremea regelui.
Imperiumul regelui îi acorda atât puteri militare, dar şi calificarea de a se pronunţa în judecată legală în toate cazurile, ca şef al justiţiei Romei. Deşi putea numi pontifi în slujbe de judecători minori în unele cazuri, avea autoritatea supremă în oricare dintre acelea aduse în faţa sa, atât civile, cât şi criminale. Aceasta făcea regele suprem atât în vremuri de război, cât şi pace. Un consiliu sfătuia regele în timpul tuturor proceselor, însă acesta nu avea o putere în a controla deciziile regelui. Deşi unii scriitori consideră că nu exista posibilitatea unui apel la deciziile regelui, alţii menţionează că o propunere pentru apel putea fi adusă de către orice patrician în timpul unei întâlniri a Adunărilor curiate.
O altă putere a regelui era aceea de fie a numi sau nominaliza toţi oficialii la oficii. Regele putea numi un tribunus celerum pentru a servi ca tribun of tribului Ramnes din Roma, dar şi în calitate de comandant al gărzilor de corp personale ale regelui, legătură similară cu cea dintre împăratul roman şi prefectul pretorian. Regele era obligat să numească tribunul la intrarea în serviciu, iar tribunul părăsea oficiul doar la moartea regelui. Tribunul era al doilea rang după rege şi deţinea, de asemenea, puterea de a convoca Adunarea curiată şi discuta legislaţia în faţa acesteia.
Un alt ofiţer numit de către rege era cel de Praefectus Urbanus, care acţiona ca paznicul oraşului. Când regele era absent din oraş, prefectul deţinea toate puterile şi abilităţile acestuia, până la punctul de a i se acorda Imperium cât timp se afla în interiorul oraşului. Regele a primit chiar dreptul de a fi singura persoană care putea numi patricieni în Senat pentru a lucra drept senatori.
Sub rege, Senatul şi Adunarea curiată dispunea de o foarte mică putere şi autoritate. Senatul şi Adunarea curiată nu erau corpuri independente deţinând dreptul de a se reuni şi discuta problemele statului. Ele puteai fo convocate numai de rege şi puteau discuta strict problemele aduse în faţa acestora de către rege. În timp ce Adunarea curiată putea pasa legi pe care regele le accepta, Senatul reprezenta numai un consiliu onorabil. Putea sfătui regele privind acţiunile sale, dar în nici o ipostază nu-l putea preveni de la acţiona. Singurul lucru pe care regele nu îl putea face fără aprobarea Senatului era declararea războiului împotriva naţiunilor străine.
Însemnele regilor Romei erau 12 lictori conducând legăturile ce purtau topoare, dreptul de a se aşeza pe un scaun Curule, Toga Picta de culoare roşu închis, încălţăminte roşie şi o diademă albă în jurul capului. Dintre toate aceste insemne, cea mai importantă era toga.
[modifică] Alegerea regelui
| Subiecte în Mitologia Romană | ||
|---|---|---|
| Mitologie Romană | ||
| Zei importanţi: | ||
| Istorie legendară: | ||
| Aeneid | ||
|
||
| Religia romană | ||
|
|
|
| Mitul grec/roman comparat | ||
La moartea regelui, Roma intra într-o perioadă de interregum. Senatul se întâlnea şi numea un Interrex pentru a servi o perioadă nedefinită (de obicei mai puţin de un an) cu singurul rol de a nominaliza următorul rege al Romei. Odată ce Interrexul găsea un nominalizat potrivit pentru, el era adus în faţa Senatului, iar Senatul îl revizuia. Dacă era acceptat de către Senat, Interrexul convoca Adunarea curiată şi participa ca preşedinte al adunării în timpul alegerii regelui.
Odată propus Adunării curiate, poporul Romei îl putea fie accepta, fie refuza. Dacă era acceptat, regele ales nu intra imediat în oficiu. Alte două acte trebuiau să se desfăşoare înainte de investirea sa cu autoritate şi putere regală completă. Întâi era necesară obţinerea acordului divin al zeilor care respectau numirea sa prin auspicii, din moment ce regele era înaltul preot al Romei. Această ceremonie era desfăşurată de către un augur, care conducea regele ales la citadelă, acolo unde augurul îl plasa pe un scaun de piatră, în timp ce mulţimea aştepta dedesubt. Dacă era găsit merituos pentru domnie, augurul anunţa că zeii au oferit semne favorabile, confirmând astfel caracterul preotesc al regelui.
Al doilea act ce trebuia executat era acordarea Imperiumului regelui. Votul precedent al Adunării curiate determinase doar cine avea să fie rege, însă prin acest act nu-i acordaseră puterile regelui asupra sa. Ca atare. însuşi regele a propus Adunării curiată o lege admiţându-i Imperium, iar Adunarea a votat în sprijinul acestei legi. Motivul acestui dublu vot al Adunării este destul de clar. Imperiumul putea fi acordat doar unei persoane pe care zeii o considerau favorabilă. Era, deci, necesar să se determine cine era persoana capabilă de a primi Imperium şi, când aceasta era şi favorizată de divinităţi, Imperiumul îi era acordat printr-un vot special.
În teorie, oamenii Romei aveau puterea de a îşi alege conducătorul, însă Senatul deţinea majoritatea controlului asupra acestui proces.
[modifică] Roma sub regii săi
[modifică] Domnia lui Romulus
Romulus nu a fost doar primul rege al Romei, dar şi fondatorul său. În 753 î.Hr., Romulus a început construirea oraşului pe Dealul Palatin. După fondarea Romei, el a invitat criminali, slavi fugari, exilaţi şi alte astfel de populaţii nedizerabile, oferindu-le azil. În această manieră, Romulus a populat cinci dintre cele şapte dealuri ale Romei. Pentru a oferi cetăţenilor săi neveste, Romulus a invitat tribul vecin de sabine la un festival unde a răpit femeile sabine şi le-a adus înapoi în Roma. După războiul dus împotriva sabinilor, Romulus a adus atât romanii, dar şi adversarii lor sub acelaşi conducător.
După fondarea oraşului, Romulus a divizat oamenii Romei între cei pregătiţi şi cei inapţi pentru luptă. Luptătorii au format Legiunea Romană, constituită din 6000 infanterie şi 600 cavalerie. Restul a format poporul roman, iar din acest rest Romulus a selectat 100 dintre cei mai nobili pentru a-i servi drept senatori într-un consiliu consultativ al regelui, Senatul Roman. Pe aceşti oameni i-a numit patricieni şi aveau să devină nobilii şi elita oraşului în timpul Republicii.
După 38 de ani petrecuţi ca rege al Romei, Romulus a luptat în mai multe războaie în care a învins, mărind controlul Romei în tot Latiumul şi în multe dintre zonele înconjurătoare. De asemenea, Romulus a instituit Augurii ca parte a religiei romane. Romulus avea să fie amintit de timpuriu drept cel mai mare cuceritor al Romei şi unul dintre cei mai religioşi oameni din istoria romană. După moartea sa la vârsta de 54 de ani, Romulus a fost deificat ca zeul războiului Quirinus şi a servit nu doar ca unul dintre cei trei zei importanţi ai Romei, dar şi ca zeitatea asemănată oraşului Roma.
[modifică] Domnia lui Numa Pompilius
După strania şi misterioasa moarte a lui Romulus, domnia a căzut în mâinile lui Numa Pompilius. Lăudat pentru înţelepciunea sa naturală, domnia lui Numa a fost marcată de pace şi prosperitate. La numirea ca rege, fiind sabin la naştere, a mărit Senatul pentru a include 100 de nobili sabini care veniseră la Roma în timpul domniei lui Romulus. Aceşti oameni erau numiţi, de asemenea, patricieni, în timp ce descendenţii lor aveau să devină elita Republicii.
Numa a reformat Calendarul roman ajustându-l pentru anul solar, instituind la fel de bine mai multe ritualuri religioase ale Romei. El a organizat zona din şi din afara Romei în districte pentru un management mai uşor. El este, de asemenea, creditat pentru organizarea primelor bresle profesionale ale Romei.
Numa este amintit ca cel mai religios dintre regi (surclasându-l chiar pe Romulus), iar în timpul domniei sale, a introdus Flamenii, Virginele vestale ale Romei, Pontifii şi Colegiul Pontifilor. De asemenea, în timpul domniei sale se spune că un scut din partea lui Jupiter ar fi căzut din cer cu soarta Romei scris pe el. Numa a ordonat copierea scutului în unsprezece exemplare, acestea devenind sacre romanilor.
Domnia sa avea să dureze 41 de ani şi avea să aibă o moarte naturală, uşoară.
[modifică] Domnia lui Tullus Hostilius
Tullus Hostilius se asemăna bine lui Romulus în atitudinea sa războinică şi, complet diferit de Numa în lipsa de respect faţă de zei. Tullus a purtat război împotriva lui Alba Longa, Fidenae şi Veii, oferind astfel Romei chiar mai mare teritoriu şi putere. În timpul domniei lui Tullus oraşul Alba Longa a fost complet distrus, iar Tullus a însclavit populaţia, trimiţând-o apoi înapoi la Roma.
Tullus dorea război atât de mult încât a mai purtat unul împotriva sabinilor. Odată cu venirea domniei lui Tullus, romanii şi-au pierdut dorinţa pentru pace. Tullus a luptat atât de multe războaie încât neglijase complet venerarea zeilor. Legenda spune că din această cauză o ciumă a infectat oraşul, Tullus însuşi aflându-se printre cei infectaţi. Când acesta a implorat pentru ajutorul lui Jupiter, Jupiter i-a răspuns cu un fulger ce l-a ars pe rege şi a transformat casa sa în cenuşă.
În ciuda naturii sale războinice, Tullus Hostilius a selectat şi reprezentat al treilea grup de persoane care formau clasa patriciană a Romei, consistând dintre cei care veniseră la Roma pentru a căuta azil şi o nouă viaţă. De asemenea, el a mai construit o nouă casă pentru Senat, Curia, care a supravieţuit peste 500 de ani după moartea sa. Domnia sa a durat 31 de ani.
[modifică] Domnia lui Ancus Marcius
În urma misterioasei morţi a lui Tullus, romanii au ales un rege religios şi pacifist în locul său. Acesta era nepotul lui Numa,Ancus Marcius. Mult precum bunicul său, Ancus a făcut puţine pentru a mări graniţele Romei şi a dus războaie doar atunci când teritoriile sale aveau nevoie să fie apărate. De asemenea, el a construit un apeduct, Aqua Marcia şi a construit prima închisoare romană pe Dealul Capitoliului.
În timpul domniei sale, Dealul Janiculum aflat pe malul de vest era fortificat pentru a proteja Roma. Tot el a construit şi primul pod asupra Râul Tibru. De asemenea, el a fondat portul Romei Ostia pe Marea Tireniană şi dezvoltarea primelor lucrări de sare. În timpul domniei sale, mărimea Romei a crescut din cauză că Ancus folosea diplomaţie pentru a alătura pe calea paşnică oraşele mai mici din înconjurul Romei, într-o alianţă. Folosind această metodă, a completat cucerirea latinilor şi restabilirea aşezării lor pe Dealul Aventin, formând astfel clasa de plebei a Romei.
Avea să moară din cauze naturale, la fel ca şi bunicul său înaintea sa, după 37 de ani ca rege şi avea să fie amintit ca cel mai mare Pontif al Romei.
[modifică] Domnia lui Tarquinius Priscus
Tarquinius Priscus nu era doar al cincilea rege al Romei, dar şi primul născut etrusc. După imigrarea în Roma, l-a simpatizat pe Ancus, care l-a adoptat mai târziu ca pe fiul său. La urcarea la tron, a condus războaie împotriva sabinilor şi etruscilor, ceea ce a dublat mărimea romei şi a adus mari bogăţii oraşului.
Printre primele sale reforme se numără adăugarea a 100 de scaune noi Senatului, aducând persoane din rândurile triburilor etrusce cucerite şi ridicând numărul senatorilor la 300. A folosit prada de război din cuceririle sale pentru a construi mari monumente pentru Roma. Printre acestea se număra marele sistem de canalizare al Romei, folosit pentru secarea zonei de mlaştină dintre cele şapte dealuri ale Romei. În locul acesteia, a început ceea ce avea să devină Forul Roman. Tot el a instituit fondarea Jocurilor Romane.
Cel mai faimos proiect de construcţii al său este Circus Maximus, un imens stadion folosit pentru întrecerile de care, rămânând până în zilele noastre cel mai mare stadion din lume. Priscus a urmat terminarea Circus Maximus cu începerea construcţiilor pentru o fortăreaţă-templu zeului Jupiter pe Dealul Capitoliului. Din păcate, a fost ucis după 38 de ani ca rege de mâinile fiilor lui Ancus Marcius înainte ca acel proiect să fie terminat. Domnia sa este cel mai bine amintită din prisma introducerii simbolurilor militare şi oficiilor civile, dar şi introducerea Triumfului roman, fiind primul roman sărbătorit.
[modifică] Domnia lui Servius Tullius
În urma morţii lui Priscus, ginerele său Servius Tullius l-a succedat la tron, al doilea rege născut etrusc aflat la conducerea Romei. Precum socrul său, Servius câştigat războaie împotriva etruscilor. A folosit comoara venită din campanii pentru a construi primele ziduri ce înconjurau complet cele şapte dealuri ale Romei; construcţia este cunoscută sub numele de Pomerium. A adus şi reforme întru armata romană.
Este faimos pentru implementarea unei noi constituţii pentru romani, constinuând procesul de dezvoltare al claselor oraşului. A instituit primul recensământ din lume, care diviza poporul Romei în cinci clase economice şi a format Adunarea secolului. El a folosit acest recensământ şi pentru a diviza poporul din interiorul Romei întru patru triburi urbane bazate pe locaţia lor în oraş, stabilind Adunarea tribală. Domniei sale îi este atribuită şi construirea templului Dianei de pe Dealul Aventin.
Reformele lui Servius au adus o schimbare majoră în viaţa romană: drepturile de vot erau acum bazate pe bogăţia economică, transferând multă putere în mâinile elitei romane. Odată cu trecerea timpului, însă, Servius a favorizat în mod crescând cei mai sărăciţi oameni pentru a obţine favoruri din partea plebeilor. Legislaţia sa a fost una extrem de penibilă ordinului patrician. Domnia sa de 44 de ani a fost finită cu asasinarea sa într-o conspiraţie condusă de propria sa fiică, Tullia, alături de soţul său, Tarquinius Superbus.
[modifică] Domnia lui Tarquinius Superbus
Al şaptelea şi ultimul rege al Romei a fost Tarquinius Superbus. Ca fiul lui Priscus şi ginerele lui Servius, Tarquinius era, de asemenea, de naştere etruscă. În timpul domniei sale etruscii au atins vârful puterii lor. Spre deosebire de toţi ceilalţi regi de înaintea sa, Tarquinius a folosit violenţa, uciderea şi terorismului pentru a menţine controlul asupra Romei. A abrogat multe dintre reformele constituţionale antecedente create de către predecesorii săi. Singurul lucru penefic Romei a fost completarea templului lui Jupiter început de tatăl său Priscus.
Tarquinius a înlăturat şi distrus toate raclele sabine de pe Piatra tarpeiană, înfuriind oamenii Romei. Oamenii nu mai puteau tolera domnia sa tiranică atunci când a permis violul Lucreţiei, o patriciană romană, de mâinile propriului său fiu. Rudă a Lucreţiei, Lucius Junius Brutus (strămoş al lui Marcus Brutus), a convocat Senatul şi l-a expulzat pe Tarquinius şi monarhia sa din Roma în 510 î.Hr..
După înlăturarea lui Tarquinius, Senatul a votat ca niciodată să nu mai fie permisă domnia unui rege şi a reformat Roma într-un guvern republican în 509 î.Hr.. Lucius Junius Brutus şi Lucius Tarquinius Collatinus, un membru al familiei Tarquin şi văduvul Lucreţiei, au procedat în a deveni primii consuli ai noului guvern al Romei. Acest nou guvern îi va conduce pe romani în cucerirea majorităţii lumii mediterane şi va supravieţui pentru următorii cinci sute de ani, până la domnia lui Iulius Cezar şi Cezar August.
[modifică] Oficii republicane din partea regelui
Cu regele plecat, Roma ducea lipsă de conducere. Pentru a salva situaţia, consulii au fost instituiţi. Iniţial, consulii deţineau toate puterile regelui doar că în forma a două persoane care îşi puteau exercita dreptul de veto asupra acţiunilor celorlaltuia şi serveau alături pe un mandat de un an. Mai târziu, puterile consulilor au fost împărţite şi altor magistraţi care fiecare deţinea o porţiune mică a puterilor iniţiale ale regelui. Primul printre aceştia era pretorul, care înlătura consulilor autoritatea judiciară. Apoi a venit cenzorul, care înlătura consulilor puterea de a conduce recensământul.
Cât pentru autoritatea religioasă a regelui, aceasta era împărţită între două oficii religioase: Rex Sacrorum şi Pontifex Maximus. Rex Sacrorum era de jure cel mai înalt oficial religios al Republicii, al cărui unic rol era de a face sacrificiul anual către Jupiter care fusese rezervat până atunci regelui. Pontifex Maximus, însă, era de facto cel mai înalt oficiu religios. În acesta, majoritatea autorităţii religioase a regelui era învestită. El avea puterea de a numi toate Virginele Vestakem Flamenii, Pontifii şi chiar şi Rex Sacrorumii. La începutul secolului I î.Hr., Rex Sacrorum era aproape uitat, iar Pontifex Maximus primise aproape completă autoritate religioasă pentru religia romană.
La nouă ani după expulzarea lui Tarquinius, romanii au instutuit dictatura. Acestui dictator îi era oferită autoritatea completă asupra tuturor problemelor civile şi militare ale Romei, neexistând drept de apel la deciziile sale. Puterea sa era atât de absolută încât romanii abia îndrăzneau să numească un dictator în vremuri de pericole severe. Singurul lucru care împiedica dictatorul de a nu deveni rege era mandatul său pe o perioadă limită de şase luni.
Cu ascensiunea lui Iulius Cezar şi a fiului său adoptiv Cezar August, puterile regelui aproape reveniseră. Iulius Cezar a fost ales atât Pontifex Maximus, dar şi dictator pe viaţă, ceea ce-i oferea toate puterile regilor antici, şi chiar unele mai mari. După asasinarea sa în Idele lui Marte, 44 î.Hr., fiul său adoptiv Cezar August a câştigat puterea Imperiumului Consular şi puterile Tribunului Poporului, combinate cu poziţiile de Pontifex Maximus şi Princeps Senatus, devenind aproape identic regelui. Ceea ce a readus în final Roma la un sistem monarhal, însă, a fost câştigul lui August privind puterea de a numi un succesor la toate puterile sale. Odată cu aceasta, Republica Romană a sfârşit, iar Imperiul Roman condus de împăraţii romani şi monarhi a revenit la putere.
[modifică] Articole corelate
- Istoria Romei
- Cronologia Romei antice
- Copii neîmblânziţi în mitologie şi ficţiune
[modifică] Legături externe
- Patria Potestas: o privire a matrilinearităţii suprimate în legendele timpurii ale Romei
- Regii Romei
