Râfov, Prahova

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Râfov

[[Imagine:|80px|Stemă]]
Judeţ	Prahova
Atestare
Primar	, , din [[|]]
Suprafaţă	km²
Populaţie ([[|]])
Densitate	loc./km²
Amplasare
Sate
Cod poştal	{{{cod-poştal}}}
Sit web	ro [ ]
{{{note}}}

Râfov este o comună situată în judeţul Prahova, Muntenia, România.

Comuna Râfov este situată din punct de vedere fizico-geografic în zona de confluenţă a râurilor Prahova şi Teleajen, zonă ce face parte din Câmpia Română.

---

Comuna Râfov este alcătuită din nouă sate; în ordine alfabetică acestea sunt:

• Antofiloaia
• Buchilaşi
• Goga
• Mălăieşti
• Moara Domnească
• Palanca
• Râfov
• Sicrita

Denumirea satului de resedinţă al comunei Râfov îşi are originea de pe vremea ocupaţiilor turceşti, a domniilor fanariote, când terenul din jur aparţinea unei familii de boieri numită Râfoveanu; satul de clăcaşi care lucra pe moşie a început să se numească Râfov; boierii de la Râfov erau cunoscuţi în Ţara Românească în secolele XVI-XVII: Miroslav vistier şi Miroslav logofătul erau cunoscuţi intre 1580-1605.

Tot aici, la Râfov, avea o moşie şi Ghica Cantacuzino, care îşi construieşte un conac şi ridică şi o biserică, care sunt unite printr-o legătură subterană, pentru a asigura evacuarea în caz de război în acele vremuri de restrişte.

Denumirea satului Goga provine de la numele boierului Gogu, fiu al moşieriţei Eliza Bălăceanu (căsătorită Măgureanu) care a stăpânit terenul respectiv.

Satul Palanca, dupa o tradiţie orală, îşi trage denumirea de la faptul că Preda Buzescu, un căpitan al lui Mihai Viteazul, strângând populaţia satelor din jur, a reuşit să-i învingă pe tătarii care năvălisera pe aceste meleaguri, la punctul numit "Ţigănie", făcându-i "palancă", adică culcându-i la pământ. Ulterior casele de aici au format satul Palanca. Afirmaţia se bazează pe cele spuse de un bătrân cu numele de Vlaicu Dumbrava prin anul 1914, ce spunea că Preda Buzescu, primind ştire că aici tătarii înaintează dinspre satul Gherghiţa către moşia lui, şi-a adunat toţi argaţii şi populaţia şi i-a întâmpinat pe tătari la marginea satului, pe râul Prahova, la punctul "Ţigănie", bătându-i şi făcându-i "palancă".

Pe malul râului Teleajen, lângă satul Palanca, s-a descoperit o ambarcaţiune de tip monoxilă (lucrată dintr-un singur trunchi de copac). Monoxila a fost descoperită în iulie 1998. Barca are 10,5 m lungime, 0,75 m latime în zona centrală şi 0,65 m lăţime în zona capetelor; datarea bărcii s-a efectuat după analogii cu alte piese descoperite pe teritoriul României de la: Cărăşeu (judeţul Satu-Mare), Crasna (pe Valea Crişului) şi Galu (pe Valea Bistriţei); datarea este de la sfârşitul secolului XIV-XV-XVI. Barca a fost folosită pentru transport pe Teleajen în secolele XV-XVI.

Asupra trecutului satului Buda, din cele spuse de bătrâni, se pare că el ar fi luat fiinţă cam pe la începutul anului 1500, înainte de Mihai Viteazul; numai că poziţia lui nu coincide cu cea actuală, satul actual aflându-se în apropierea vetrei vechiului sat. Locuitorii acestui sat, până în anul 1864, trăiau din munca de dijmaşi pe moşia boierului Kir Paraschiva.

În anul 1864 locuitorii au fost împroprietăriţi cu cămine de casă a câte 0,75 ha, dar numărul de locuitori împroprietăriţi nu se cunoaşte din lipsă de documente. Suprafeţele sătenilor fiind mici, aceştia erau nevoiţi să lucreze pe moşia lui Kir Paraschiva, moşie ce a fost moştenită de Xenocrati Kiriazi, iar de la acesta a fost moştenită de domnişoara Cleopatra Kiriazi şi Ecaterina Kiriazi, moşia având o suprafaţă de 914 ha şi 5380 mp. În anul 1922, din această moşie, s-a expropriat suprafaţa de 591 ha şi 5404 mp, mulţi locuitori fiind împroprietăriţi în completare până la 5 ha teren arabil.

Pe teritoriul satului Buda, comuna Râfov, la punctul "Biserica pustie", într-un vas de lut ars, a fost descoperit un tezaur numismatic în care se aflau 200 monede de argint, datate imediat după descoperire, de către profesorul Nicolae Simache, întemeietorul muzeului judeţean de istorie, ca datând din sec. III î.e.n. În momentul de faţă, tezaurul acesta este depus la Muzeul de Istorie şi Arheologie al judeţului Prahova, din Ploieşti. În sala Tezaurelor, cu următoarea denumire: "Tezaurul monetar descoperit la Râfov, judeţul Prahova; Drahme geto-dacice tip Vârteju-Bucureşti din a doua jumătate a sec. al-II-lea î.e.n, din argint".

Satul Moara Domnească îşi trage numele de la o moară a domniei care exista aici încă din secolul trecut.

Numele satului Antofiloaia provine de la numele boierului Antofil şi al soţiei sale, care stăpânind o moşie aici, au autorizat după 1864 stabilirea unor familii de clăcaşi pe terenul respectiv.

Se pare că numele de Sicrita, ce-l poartă unul din satele comunei Râfov, ar proveni de la poziţia sa, pe malul stâng al Teleajenului, într-o zonă cu întinse păduri; indiferent din ce direcţie se vine, chiar dacă se merge de-a lungul apei, el este greu de observat. Despre satul Sicrita bătrânii povestesc că pe timpul năvălirilor barbarilor (mai ales dupa anul 1500) nişte fabricanţi de săpun (se crede că au fost greci), de frică au fugit din locurile mai expuse năvălirilor şi s-au aşezat cu fabricile lor în aceste locuri mai ascunse, având asigurată pentru acele vremuri de restrişte liniştea şi siguranţa pentru desfăşurarea activităţilor lor; din această poziţie "secretă" îşi vindeau produsele în târgurile şi iarmaroacele din jur.

La început a fost “Secreta”, ceea ce însemna ceva ascuns, devenind apoi Sicrita.

Râfovul este menţionat în toate cărţile de istorie ca fiind locul unde, în 1857, a fost amplasată prima rafinărie din ţara noastră; rafinăria nu mai există de mult, dar faptul în sine rămâne nobil şi acestui eveniment de importanţă deosebită, nu numai pentru comuna Râfov, dar şi pentru judeţul Prahova cât şi pentru întreaga ţară. Instalaţiile rafinăriei lui Mehedinţeanu au fost construite la Hamburg şi au fost montate şi puse în funcţiune la Râfov, lângă Ploieşti, în cursul anului 1857. Ele au avut o capacitate de prelucrare de 2700 tone de ţiţei pe an, capacitate considerabilă pentru vremea aceea, ea depăşind cu mult întreaga producţie de ţiţei a ţării, care în 1857 însuma abia 275 tone.