Petre Marin
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Petre Marin (n 8 septembrie 1973, Bucureşti) este un fotbalist român; evoluează pe postul de fundaş stânga.
A început fotbalul la vârsta de 7 ani şi jumătate la Sportul Studenţesc ca portar. A ajuns jucător de câmp în urma unui turneu de sală când şi-a rupt mâna şi a decis să abandoneze cariera de portar. Când a fost întrebat pe ce post vrea să evolueze a zis că vrea să fie mijlocaş sau atacant. Timp de 10 ani avea să joace pentru echipa din Parcul cu Platani cu o întrerupere de 6 luni, timp în care a evoluat pentru Rapid Bucureşti. Cu FC Naţional, Petre Marin a jucat împotriva Valenciei şi AC Milan. Când a primit propunerea de a semna un contract cu Steaua Bucureşti a acceptat imediat motivând: "Steaua nu poate fi refuzată".
A debutat în echipa naţională pe 27 mai 2004, Irlanda - Romania (1-0). A mai evoluat la: Sportul Studenţesc, FC Naţional, Rapid, FC Naţional. Debutul în Divizia A a avut loc pe 24 octombrie 1993, Sportul Studenţesc-FC Inter Sibiu (1-0). Palmares la Steaua: semifinala Cupei UEFA, 2 titluri de campion şi o Supercupă a României .
În afară de fotbal, Petre Marin a mai practicat şi box-ul, arma lui secretă fiind croşeul de stânga.