Nichita Danilov
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nichita Danilov (n. 7 aprilie 1952, Muşeniţa Climăuţi, Suceava) este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi al Şcolii Postliceale de Arhitectură, Iaşi. Debut în presă în anul 1979 în paginile revistei Dialog.
[modifică] Cărţi publicate
Debut editorial în anul 1980 cu volumul de poeme Fântâni carteziene, Editura Junimea, (volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor). Semnează alte şase cărţi de poezie: Câmp negru (Cartea Românească, 1982); Arlechini la marginea câmpului (Cartea Romanească, 1985); Poezii (Junimea, 1987); Deasupra lucrurilor, neantul (Cartea Romaneasca, 1990) şi Mirele orb (Junimea, 1995), un volum de proză scurtă: Nevasta lui Hans (Editura Moldova, 1996) un volum de pamflete politice, Urechea de cârpa (Editura Boema, 1992), precum şi o carte de portrete literare, Apocalipsa de carton (Institutul European, 1993).
Prezent în numeroase antologii din ţară şi străinatate. Poezia sa a fost tradusă în Ungaria, Cehia, Estonia, Spania, Franţa, SUA, Anglia. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN Club. A fost: economist, corector, profesor, muzeograf, editor, redactor (Convorbiri literare), şef departament cultură (Monitorul de Iaşi), director (Teatrul de copii şi tineret Luceafărul, Iaşi), secretar literar (Teatrul „Vasile Alecsandri”, Iaşi).
[modifică] Premii şi distincţii
În anul 1995 a primit Premiul Fundaţiei Soros pentru poezie.