Hamoni-Do
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Clubului de Karate Shotokan “Hamoni-Do” - Eşarfele Galbene din Arad, a fost infiinţat în anul 1995. “Hamoni-Do” se traduce prin “Calea Armoniei”. Preşedinte Ioan Cristea - directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Arad, antrenor Geo Marc - 5 Dan. Sigla clubului este floarea de cireş.
“Hamoni-Do” este afiliat la:
- Federaţia Română de Arte Marţiale (F.R.A.M.)
Pentru a putea deveni membru al Clubului “Hamoni-Do”, un pretendent trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, prin care să dovedească atât o serozitate în viaţa de zi cu zi, cât şi o atitudine morală ireproşabilă: note foarte bune la şcoală, cunoaşterea părinţilor de către antrenor, vizita medicală, un loc de muncă. După două luni de la acceptarea în sala de antrenament, în funcţie de calităţile sportivului, acesta părăseşte sau nu Clubul “Hamoni-Do”. La prima absenţă nemotivată sportivul este avertizat, la a doua fiind exclus din Club, fără şansa de a mai fi acceptat vreodată ca membru al său.
Stilul practicat în cadrul Clubului “Hamoni-Do” este Karate Shotokan sportiv, puţin mai dur decât cel tradiţional (caracterizat prin non-contact total), dar cu respectarea valorilor tradiţionale. Relaţia dintre antrenor-practicant este bazată pe încredere, existând o monitorizare permanentă a sportivilor de către antrenor, atât în evoluţia lor în planul artelor marţiale cât şi în viaţa cotidiană. Orice abatere de la codul unui karateka este aspru pedepsită. Bazându-se pe concepţia că toţi suntem egali, iar în karate nu ne despart decât gradele, antrenamentele au loc în acelaşi loc şi în acelaşi timp cu toţi practicanţii, indiferent dacă aceştia sunt începători sau avansaţi. Excepţie fac doar perioadele premergătoare concursurilor, când au loc antrenamente zilnice cu cei care urmează a reprezenta Clubul la o anumită competiţie.
Clubul “Hamoni-Do” a participat la numeroase competiţii interne şi internaţionale: Cupa Mondială W.U.K.O. din Ungaria (1997,1998,1999), Cupa Mondială I.K.A. de la Timişoara (1999, 2000), precum şi la alte competiţii în Italia, Ungaria, Cehia, Iugoslavia şi România. De la aceste competiţii, “Hamoni-Do” a reuşit să-şi creeze un palmares impresionant: 19 campioni naţionali, 13 vice-campioni naţionali şi 9 locuri III la Campionatul Naţional de Karate Shotokan din anul 2000, la disciplinele kata şi kumite. Totodată, la acelaşi Campionat Naţional, Clubul “Hamoni-Do” s-a situat pe locul întâi la clasamentul pe cluburi. La Cupa Mondială I.KA., tot din anul 2000, Clubul a obţinut 10 titluri mondiale, 6 vice-campioni mondiali şi 4 locuri III la disciplinele amintite mai sus.
Toate aceste performanţe au fost posibile şi datorită lui Sensei Mihai Botez - 8 Dan Jiu Jitsu care, prin experienţa sa îndelungată în lumea artelor marţiale, a descoperit şi promovat tinerele talente, îndrumându-le, după o perioadă de studiu în propriul său dojo, către Clubul “Hamoni-Do”.
Sensei Geo Marc este detinatorul centurii negre 5 dan in Karate Shotokan si antrenorul Clubului „Hamoni-Do” din Arad. Practică Karate Shotokan din anul 1988. Primul său contact cu această artă marţială a avut loc pe timpul studenţiei, în ultimul an de facultate, la Timişoara. Mentorii săi au fost Sensei Dan Stuparu - 6 Dan, preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional (F.R.K.T.) şi Sensei Mihai Cioroianu - 6 Dan, preşedintele Uniunii Timişorene de Karate (U.T.K.).
“Hamoni-Do” promoveaza valorile, fiind “un club care creşte tineri cu o verticalitate morală desăvârşită, sănătoşi la trup şi suflet, oameni de nădejde pentru societate, serioşi, cu simţul responsabilităţii”, afirma antrenorul acestui club, Geo Marc - 5 Dan.
[modifică] Bibliografie
Mihnea Voicu Simandan [1], „Hamoni-Do” – cinci ani de activitate, in „Buletinul de Arad” (An I, nr. 27, 9-15 noiembrie 2000)