Dacia literară
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dacia literară este prima revistă literară în adevăratul sens al cuvântului, adresată tuturor românilor. Apare la Iaşi, trimestrial (ianuarie - iunie 1840), în total trei numere, denumite fascicule, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu. Programul Introducţie, datat „30 ghenarie 1840“ este semnat de M. Kogălniceanu. Dacia literară a exercitat o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării literaturii române. Redactorul precizează obiectivele şi principiile călăuzitoare ale Daciei literare:
- „o foaie care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională“;
- o foaie care să publice lucrări „din orice parte a Daciei, dar ele să fie bune“;
- o critică nepărtinitoare a operelor, criticându-se „cartea, iar nu persoana“.
În concepţia lui Mihail Kogălniceanu, Dacia literară îşi propunea drept „ţăl ... realizaţia dorinţii ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi“. M. Kogălniceanu adresa scriitorilor apelul de a se inspira în operele lor din istoria, tradiţiile poporului, din frumuseţile patriei. Dacia literară trebuia să devină un „repertoriu general al literaturii româneşti, în carele, ca oglindă, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănăţeni, bucovineni, fieştecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său“.
Introducţia este urmată de materiale, care ilustrau programul, semnate de C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, V. Alecsandri etc.
Dacia literara a fost interzisa de domnitorul Sturdza.
