Cristian Popescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cristian Popescu -- (1 iunie 1959, Bucureşti - 21 februarie 1995), Cristi cum obisnuiau să-i spună prietenii, nu a publicat foarte mult.
Deşi a murit în 1995, la doar 36 de ani, fiind bolnav de schizofrenie, Cristian Popescu este considerat unul dintre cei mai importanti poeţi ai anilor 90 şi unul dintre cei mai proeminenţi membri ai cenaclului literar Universitas condus de criticul literar şi profesorul Mircea Martin.
In decembrie 1986, a câştigat premiul pentru debut al editurii "Cartea Românească" cu volumul Prefaţa. În 1987, în colecţia Cea mai mica dintre cărţi a publicat volumul Familia Popescu iar în 1994, a publicat ultimul sau volum Arta Popescu.
Criticul Mircea Martin, spunea despre Cristian Popescu: "De la primele poezii publicate până la manuscrisele cele mai recent descoperite, aceleaşi idei poetice străbat opera sa, un amestec de vis şi gândire, asa cum le definea însuşi poetul. Visele din capul mamei au explodat în inima pruncului."
Recent regizorul Gavriil Pinte a aranjat textele lui Cristian Popescu într-un spectacol coupee inedit. Interpretarea avea loc într-un vagon de tramvai ce circula pe linia tramvaiului 21 din Bucureşti iar spectacolul se numea Un tramvai numit Popescu, parafrazând desigur celebrul titlu al piesei lui Tennessee Williams, Un tramvai numit dorinţă (A Streetcar Named Desire în limba engleză).