Basm

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Basmul este o povestire scurtă, care pune în scenă evenimente sau personaje imaginare, fără a avea pretenţia că acestea sunt reale sau seamănă cu realitatea( element fundamental care îl distinge de nuvelă)

Basmul recurge adesea( dar nu întotdeauna) la miraculos. La origini era o specie orală, care se transmitea din gură în gură. Datorită acestui mod de transmitere basmele populare posedă de obicei un număr foarte mare de variante.

[modifică] Teoria basmelor

Toate basmele din lume corespund unui set de scheme narative arhetipale. O clasificare extrem de precisă a fost realizată în 1910 de folcloristul finlandez Antti Aarne (1867-1925), completată mai apoi de un american, de Stith Thompson. Clasificarea Aarne-Thompson include azi 2 340 tipuri diferite de basme.

Folcloristul rus Vladimir Propp în studiul „Morfologia basmului“ a aprofundat structura naratologică a basmelor populare ruseşti. Pornind de la clasificarea sa formaliştii ruşi au dezvoltat naratologia, o ştiinţă care studiază elementele din care sunt alcătuite naraţiunile.

La noi criticul George Călinescu a studiat basmele în studiul său „Estetica basmului“, cu rezultate mai mult decât meritorii.

[modifică] Basmele şi psihoanaliza

Bruno Bettelheim a descris modul in care schemele narative arhetipale pot fi raportate la invarianţi psihici sau psihanalitici autorizând si o reinterpretare a conţinutului lor. Recent a apărut şi opera analitică a Clarissei Pinkola Estés pe un corpus de basme populare, de fabule si de mituri, pornind de la o interpretare psihnalitică dintr-un studiu clasic al lui Carl Gustav Jung a adus o contribuţie semnificativă şi o cheie de lectură contemporană. există două categorii de basme, cele populare, care pot fi culese de un autor oarecare sau de un folclorist sau cele culte, scrise in epoca Romantismului, după modelul basmelor populare cu spridusi. Patrimoniul de basme europene a inceput să se formeze la sfârşitul secolului al XVII lea. Principalii culegatori si adaptatori de basme au fost Charles Perrault (1628-1703), Madame d'Aulnoy, in Franţa, fratii Jacob si Wilhelm Grimm in Germania, Alexandre Nikolaïévitch Afanassiev (1826-1871) în Rusia.

[modifică] Basmele româneşti

Basmele româneşti au intrat în atentia scriitorilor relativ târziu, în epoca marilor clasici şi a Junimii. Atunci foarte activi în culegerea basmelor şi apoi în scrierea unor basme culte au fost scriitorii Vasile Alecsandri, Alexandru Odobescu („Basmul feciorului de împărat fără noroc la vânat“ din eseul „Pseudokynegetikos“), Mihai Eminescu (autorul mai multor basme originale, între care şi Făt Frumos din Tei, Cenuşotca (o variantă a Cenuşăresei), Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, şi puţin după aceea şi Petre Ispirescu.

[modifică] Autori de basme din literatura universală

• fraţii Grimm
• Charles Perrault
• Hans Christian Andersen
• Ernst Theodor Amadeus Hoffmann
• doamna de Segur
• Madame d'Aulnoy, Les contes de ma mère l'Oye
• Mademoiselle Lhéritier
• Madame Leprince de Beaumont
• Lewis Carroll
• Roald Dahl
• Frank Baum, Vrăjtorul din Oz, un basm modern
• Joanne Kathleen Rowling
• Vladimir Colin, Legendele Tarii lui Vam, Basmele Omului

[modifică] Poveşti şi povestitori

Basmele populare sunt parte a memoriei colective, a ceea ce Jung numeşte inconştient colectiv. Cu toate acestea primele care le-au cules au fost femeile, desi marii povestitori europeni sunt barbati. O perspectivă europocentristă este destul de periculoasă deorece există foarte multe basme si in afara spatiului european, basme arabe( culese in ciclul O mie si una de nopti), basme persane, basme africane, basme chinezesti, basme coreene sau basme japoneze.

[modifică] Bibliografie

• Vladimir Propp, „Morfologia basmului“, ed. Points-Seuil, Paris

• Bruno Bettelheim, „Psihanaliza basmelor“, ed. Gallimard, Paris

• Marie Louise Von Franz (eleva lui Carl Gustav Jung), „Interpretarea basmelor“, „La fontaine de Pierre“, Paris

• Carl Gustav Jung, „Vise. Gânduri. Amintiri“.

• Carl Gustav Jung, „Arhetipurile şi inconstientul colectiv“

• Carl Gustav Jung, In lumea arhetipurilor

• George Călinescu, „Estetica basmului“, Bucureşti

[modifică] Vezi şi

• Listă de autori de basme